Diverse

România, favorită pentru calificarea la Campionatul European din 2010

Până la turneul final al Campionatului Mondial din China (care va avea loc în luna decembrie), tricolorele vor susţine şi două meciuri din cadrul preliminariilor pentru Campionatului European din 2010. Pentru a se califica la turneul final al acestei competiţii, naţionala de handbal a României va trebui să ocupe unul din primele două locuri într-o grupă din care mai fac parte Portugalia, Elveţia şi Ucraina. Pe 14 octombrie, România va întâlni pe teren propriu, naţionala similară a Portugaliei. Această partidă urmează să se dispute la Sighişoara (oraşul de unde este originar chiar selecţionerul Radu Voina), de la ora 19.00. Ulterior, pe 17 sau 18 octombrie, tricolorele se vor deplasa în Elveţia, acolo unde vor juca al doilea meci din preliminariile Euro 2010.

Cea de-a noua ediţie a Campionatului European este programată a se desfăşura în două ţări, Danemarca şi Norvegia, în perioada 7-19 decembrie 2010. La turneul final vor fi prezente 16 echipe, naţionalele ţărilor gazdă fiind calificare în mod direct. Alte 28 de echipe reprezentative urmează a intra în „febra calificărilor”. Sistemul de calificare la turneul final, este o premieră în handbalul feminin, dar a fost implementat deja în competiţia similară masculină. S-au alcătuit grupe preliminare, în care se vor juca meciuri tur-retur. La fete vor fi şapte grupe de câte patru echipe, din fiecare urmând a se califica turneul final primele două clasate.

„Nu trebuie să ne subestimăm adversarele”

Aşa cum se cunoaşte, selecţionerul Radu Voina nu s-a arătat deloc speriat de adversarele pe care elevele sale le vor înfrunta în aceste preliminarii, ci doar de formula de calificare, care va aglomera şi mai mult programul competiţional în următorul an. „Este o grupă accesibilă din care ne putem califica, însă nu trebuie să ne subestimăm adversarele. Este prima dată când se joacă în acest sistem de calificare şi, personal, nu mă încântă. Vor fi multe deplasări, se va aduna oboseală şi va fi un program supraaglomerat. E rău pentru noi deoarece tragem în continuu de aceleaşi jucătoare. Şi aşa fetele aveau un program infernal!”, a spus Voina.

Pidpalova şi Shymkute, rivalele tricolorelor în preliminarii

Tricolorele vor înfrunta în preliminariile pentru Campionatul European din 2010 şi naţionala Ucrainei, care le va în componenţă şi pe cele două handbaliste legitimate în prezent la Oltchim, Anastasiya Pidpalova şi Regina Shymkute. „Pe cele două ucrainence pe care le avem în lot la Oltchim, Pidpalova şi Shmykute, le vom avea adversare în campania pentru calificarea la Campionatul European. Le-am arătat grupa, iar ele nu ştiau că merg două echipe mai departe. «Iarăşi nu ne calificăm!», au spus dezamăgite. S-au liniştit însă atunci când au aflat că la turneul final merg totuşi primee două clasate din grupă”, şi-a amintit selecţionerul primei reprezentative a ţării noastre, care e şi antrenorul principal al echipei Oltchim.

Preliminariile Campionatului European din 2010
Programul meciurilor pe care naţionala ţării noastre le va disputa în Grupa 1:

* 14 – 15 octombrie 2009: România – Portugalia
* 17 – 18 octombrie 2009: Elveţia – România
* 31 martie – 1 aprilie 2010: Ucraina – România
* 3 – 4 aprilie 2010: România – Ucraina
* 26 – 27 mai 2010: Portugalia – România
* 29 – 30 mai 2010: România – Elveţia

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button