Politica

Control absolut în Justitia vâlceana

Puterea face eforturi disperate pentru a obţine

Control absolut în Justiţia vâlceană

     În România, Justiţia nu funcţionează – este una dintre concluziile recente ale preşedintelui PRM Vâlcea, Nicolae Pătru. În schimb, liderul peremist spune că nu are ce să reproşeze Tribunalului, Parchetelor sau Judecătoriei vâlcene. Ba din contră, Pătru consideră că planurile de schimbare a conducerilor acestor instituţii, puse la cale de liberali în special, nu au în vedere „sancţionarea” unui eventual neproductiv management, ci ascund interese obscure şi dorinţa oarbă a PNL de a controla întregul sistem. De altfel, la întrebarea „Vă aşteptaţi la imixtiuni ale Puterii în organizarea, susţinerea şi desemnarea câştigătorilor concursurilor pentru stabilirea conducerilor viitoare ale instituţiilor din Justiţia vâlceană?”, liderul judeţean al Partidului România Mare răspunde: „Ştiţi şi dumneavoastră că există o mulţime de presiuni asupra Justiţiei, inclusiv la Vâlcea, deşi până de curând, judeţul nostru a stat ferit de interesele Puterii de a controla acest sistem. Sunt, însă, convins că presiunile acestea nu vor avea succes. Desigur, Frâncu e primul care le face!”. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button