Editorial

Cred în domnul Furnica

Cred în domnul Furnică

 

  Ocupat cu unele treburi am cam lăsat de-o parte fotbalul, de vina fiind şi vremea care l-a tot amânat. Aşa ca, revin după meciul cu Inter Gaz cu câteva, scurte, reflecţii sub titlul de mai sus. Cred în domnul Furnica, din mai multe motive:

 

1) Ca antrenor este la fel de harnic şi modest precum a fost ca fotbalist.

2) Rezultatele de până acum, de la preluarea echipei din Divizia C, sunt o confirmare a profesionalismului de care dă dovadă.

3) Sâmbătă s-a pierdut o bătălie, nu însă şi războiul.

4) Şefii dânsului sunt la fel de profesionişti şi inteligenţi şi nu vor da apă la moară celor care stau la pândă pentru a destabiliza atmosfera la echipă cerând cu vehemenţă „să vină Gigiu!”.

   Dacă eu cred în domnul Furnică, nu înseamnă că cred şi în toţi jucătorii. Prestaţia unora în meciul amintit a fost lamentabilă. Dacă nici din 11 metri nu înscrii, înseamnă, una din două: ori n-ai valoare, ori nu eşti de bună-credinţă.  Infatuarea unora dintre jucători şi gafele de începător ale domnului Pampea mă fac să cred că domnul preşedinte al Daciei Mioveni, Ion Ţuţală, într-un recent interviu, avea dreptate când spunea: „Atenţie la jucătorii aduşi de la Internaţional Piteşti!”. Oare, ce-o fi vrut să ne sugereze?!.

Oricum, A BON ENTENDEUR SALUT!  Ar fi păcat să fie prea târziu!

 

Constantin Gorun

Mioveni – Argeş

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button