Vânzarile Skoda din România, pe primul loc în lume
Vânzările Skoda din România, pe primul loc în lume
• O creştere a vânzărilor de 9%;
• Un an marcat de succesul noilor versiuni Octavia şi Octavia Combi;
• Consolidarea poziţiei de lider în Europa Centrală;
• Întărea poziţiei pe principalele pieţe din Europa de Vest.
În 2005, Skoda Auto a livrat un total de 492.111 automobile din gamele Fabia, Octavia (noua Octavia şi Octavia Tour) şi Superb către clienţii săi de pe aproape 90 de pieţe aflate în lumea întreagă, astfel că a înregistrat o creştere de 9 %. Enduro – reprezentanta Skoda la Vâlcea se înscrie în strategia Skoda România devenind unul din dealerii cu greutate în reţea.
În cadrul unui eveniment festiv organizat recent la Praga, d-lui Alin Tapalaga, directorul mărcii Skoda în România, i-a fost înmânat premiul „Importer of the Year 2005 – Sales Performance” de către dl. Holger B. Santel, Director Coordonare Distribuţie al firmei Skoda Auto. La primirea premiului, Alin Tapalaga a declarat: „Întreaga echipă Skoda este în acest moment mulţumită că munca de un an de zile a fost recunoscută pe plan mondial. Am avut un an 2005 foarte bun şi am profitat de creşterea pieţei din România pentru a ne mări cota de piaţă şi pentru a servi cât mai mulţi clienţi aşa cum ne pricepem noi mai bine. Avem certificarea din partea clienţilor că maşinile noastre sunt bune şi că serviciile sunt croite pe măsura lor. Este tot ce ne putem dori să continue şi pentru anii viitori”. Categoriile pe care Skoda Auto le premiază anual pe plan mondial sunt „Importatorul anului”, „Performanţă remarcabilă la vânzări”, „Marketing”, „Piese şi accesorii” şi aşa-numita „Human touch”. Fiecare categorie are în finală câte 4 ţări, dintre care se alege un singur câştigător. Anul acesta, la categoria vânzări, câştigătorul a fost România (2004 a fost anul Danemarcei).
Despre Skoda Auto în 2005
În anul 2005, Skoda Auto a reuşit să îşi consolideze segmentul de piaţă ocupat în zona central-europeană (în Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Bosnia şi Hertegovina), care a ajuns de la 17,8% la 18,6%. Aceste realizări s-au datorat în special creşterii numărului de automobile Skoda vândute în Republica Cehă (+5%), Ungaria (+4,5%), Slovenia (+16,4%) şi Croaţia (+1%). Skoda Auto este lider de piaţă în Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Bulgaria şi Bosnia şi Hertegovina. Iar ceea ce este deosebit de important, ocuparea poziţiei de lider de piaţă în Polonia este o premieră pentru întreaga istorie a mărcii Skoda în această ţară. În anul de succes 2005, Skoda Auto a atins cele mai mari cifre de vânzări obţinute vreodată de firmă în Ungaria, România, Ucraina, Serbia, Bulgaria şi Moldova. Dar automobilele Skoda s-au bucurat de un interes extraordinar din partea clienţilor şi în ţările baltice – Lituania, Letonia şi Estonia, Skoda Auto înregistrând noi recorduri de vânzări şi în aceste ţări. După cum ne-a declarat domnul Constantin Prisăcaru, coordonatorul departamentului de marketing al Enduro – reprezentanţa Skoda pentru judeţul Vâlcea, ,,anul 2006 a demarat sub cele mai bune auspicii pentru Skoda România . Numărul automobilelor vândute în primele două luni ale anului curent, la nivel naţional, fiind de 2358 unităţi. Acest fapt ne-a clasat în topul preferinţelor românilor în ceea ce priveşte alegerea unui automobil din import. Raportându-ne strict la Reprezentanta Skoda Vâlcea, pot spune ca s-a reuşit prin muncă, seriozitate şi calitatea lucrărilor efectuate pe partea de service. S-a cucerit încrederea vâlcenilor, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. În ceea ce priveşte partea de vânzări, cu cele 65 de unităţi vândute de la începutul anului, ne încadrăm în strategia Skoda România pe anul 2006”.