Politica

Partidul Conservator vine cu propuneri pentru îmbunatatirea legislatiei în domeniul achizitiilor publ

Partidul Conservator vine cu propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice

 

   În contextul dezbaterilor demarate de Guvern privind crearea unui nou cadru legislativ în domeniul achiziţiilor publice, conservatorii vâlceni declară că este binevenită o nouă reglementare în acest domeniu care să aducă mai multă eficienţă în utilizarea fondurilor publice, mai multă transparenţă în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi un acces nediscriminatoriu al tuturor potenţialilor furnizori sau prestatori, indiferent de mărime sau de natura capitalului lor. „Anual, volumul achiziţiilor de bunuri, lucrări şi servicii realizate de autorităţile şi instituţiile publice depăşeşte 8 % din produsul intern brut. În consecinţă, se poate spune că achiziţiile publice sunt de o importanţă economică majoră, cu consecinţe directe asupra dezvoltării economice şi sociale atât la nivelul comunităţilor locale cât şi la nivel naţional”, apreciază preşedintele PC Vâlcea, Dumitru Buşe. Partidul Conservator a depus la începutul lunii martie un proiect de lege de modificare şi completare a cadrului legal în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, prin care face o serie de propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei în acest domeniu. Astfel, se propune: introducerea unor considerente de ordin social în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice; facilitarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la contractele de achiziţii publice; creşterea transparenţei şi a liberului acces la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice; majorarea sancţiunilor aplicate personalului autorităţii publice care încalcă prevederile legale în domeniul achiziţiilor publice. Prin iniţiativa legislativă a PC, se propune sancţionarea cu amendă în sumă de 5 % din valoarea contractului de achiziţie publică, dar nu mai puţin de 7.500 RON, orice încălcare a dispoziţiilor legale privind procedura de achiziţie publică, favorizarea unuia dintre ofertanţii din cadrul procesului de achiziţie publică sau nepăstrarea în vederea arhivării a întregii documentaţii aferente procesului de atribuire a contractului de achiziţie publică.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button