Deputatul PSD Vasile Bleotu anunţă că PSD va prezenta o propunere pentru un pachet de stimulare economică
Deputatul PSD de Drăgăşani Vasile Bleotu a anunţat de curând că partidul său va prezenta, săptămâna viitoare, o propunere pentru un pachet de stimulare economică, ce va ţine cont şi de eventualele împrumuturi externe. Parlamentarul social-demcorat a precizat că se va ţine cont şi de eventuale resurse ce ar intra în sistemul financiar românesc. El a atras atenţia că împrumutul de la FMI trebuie gestionat cu grijă. „Este foarte important să fim atenţi unde ajung aceşti bani, pe cine ajutăm, în ce condiţii, ce proiecte finanţăm şi cât ne costă să rambursăm suma contractată. De aceea, e necesar să existe mai multe discuţii pe marginea condiţiilor în care va fi luat împrumutul extern.
Fără îndoială că PSD va veghea ca sumele contractate să fie folosite pentru repornirea creditării în economia reală şi nu să-i salveze pe cei care au făcut profit ori nu au fost suficient de interesaţi sau de atenţi în afacerea care au derulat-o”, a afirmat Bleotu. Liderul PSD din Drăgăşani a mai spus că sunt discuţii cu privire la o finanţare a României cu o sumă de aproape 20 de miliarde euro. Nu în ultimul rând, el a subliniat că în această perioadă, de recesiune economică mondială, e nevoie de maturitate politică şi de solidaritate naţională. „În această perioadă, asistăm la cea mai amplă recesiune economică mondială din ultimii 79 de ani. Se înregistrează, prognoza economiei mondiale arată, o creştere globală de minus 2 la sută în 2009 la nivelul economiei globale. Pentru prima oară în 80 de ani, întreaga economie a planetei se află în recesiune. De aceea, în acest moment este nevoie de maturitate politică şi solidaritate naţională mai mult ca altcândva”, a adăugat Bleotu. E.D.