PNL Vâlcea ar putea s-o susţină pe Renate Weber pentru PE
Liberalii vâlceni nu doresc să-şi lanseze un candidat propriu în competiţia pentru Parlamentul European. Anunţul a fost făcut de senatorul Emilian Frâncu, acesta considerând că doleanţele mai complexe ale judeţului nostru pot fi susţinute la UE de specialişti precum Cristi Buşoi sau Renate Weber, care de curând şi-a deschis la Râmnicu Vâlcea un birou parlamentar. „Cred că de acum înainte o s-o vedeţi mai des în judeţul nostru. Sunt convins că va implica şi în rezolvarea situaţiei de la Oltchim. De altfel, dumneaei îndrăgeşte foarte mult Vâlcea. Drept dovadă, ştiţi că a oferit unui număr de zece tineri din judeţul nostru posibilitatea de a vizita instituţiile europene, pentru a se familiariza cu modul în care acestea acţionează”, a apreciat senatorul Frâncu. El susţine că este foarte important ca, în PE, PNL să fie reprezentat de „oameni de forţă” şi mai puţin îl interesează să-şi impună un coleg din organizaţia judeţeană, care „poate că nu e aşa de pregătit pentru o astfel de funcţie”. E.D.