Administratie

Transportul calcarului către platforma chimică, blocat de reprezentanţii Parcului Naţional Buila

Săptămâna trecută a fost extrem de încărcată pentru preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea. Acesta s-a întâlnit cu ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, precum şi cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului, Doru Aurelian Bădulescu, reuşind să rezolve câteva chestiuni arzătoare ale judeţului. Printre acestea – suplimentarea fondurilor necesare realizării lucrărilor în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi deblocarea situaţiei în care se află Exploatarea Minieră.

Mai mulţi bani pentru proiectele pe agricultură

Principala solicitare cu care Ion Cîlea a mers la ministrul Agriculturii a privit suplimentarea fondurilor necesare realizării lucrărilor din cadrul PNDR, măsura 3.2.2, de la 309 la 2 miliarde euro, având în vedere numărul mare de proiecte depuse de judeţul Vâlcea la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, 4 S-V Oltenia.

„Am primit asigurări de la ministrul Sârbu că va analiza posibilităţile de suplimentare şi se pare că se va ajunge până la 1,5 miliarde euro”, a spus Cîlea după această întâlnire. Până la această dată, un număr de 16 proiecte au fost declarate eligibile, alte 8 sunt în curs de evaluare iar un număr de 6 au fost retrase de solicitanţi întrucât nu îndeplineau punctajul necesar declarării ca eligibile, urmând ca acestea să fie completate şi redepuse în sesiunea din luna mai. Tot cu ocazia întâlnirii cu Ilie Sârbu, preşedintele CJ Vâlcea a obţinut promisiunea că o suprafaţă de 10 hectare va fi scoasă din circuitul silvic, prin ordin de ministru, pentru realizarea a două pârtii de schi în Voineasa şi Malaia. De asemenea, în scurt timp va demara un program de plantare a unor specii forestiere specifice terenurilor degradate, în scopul valorificării şi redării în circuitul agricol. Până la această oră, au fost inventariate 1.525 de hectare aflate în această situaţie.

Exploatarea calcarului, o problemă pentru Miniera

Cea de-a doua vizită la Bucureşti a şefului CJ Vâlcea a avut loc la Ministerul Mediului, acolo unde Ion Cîlea s-a întâlnit cu ministrul secretar de stat Doru Aurelian Bădulescu. Principala problemă luată în discuţie a vizat problemele grave cu care se confruntă Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea. Mai exact, este vorba despre suprapunerea, pe o suprafaţă de aproximativ 16 hectare a perimetrului minier cu cel al ariei naturale protejate a Parcului Naţional Buila-Vânturariţa. Reprezentanţii Minierei se mai plâng şi în legătură cu respingerea propunerii făcute reprezentanţilor rezervaţiei de includere în zona de dezvoltare durabilă a unei suprafeţe de 13 hectare, aferentă drumurilor de acces, fără realizarea acestei proceduri nemaifiind posibilă exploatarea rezervelor de calcar. „Dacă nu rezolvăm aceste probleme, ne vom afla în situaţia în care nu se va mai putea asigura necesarul de calcar pentru platforma chimică decât pentru maxim 3 ani de acum încolo. Această situaţie va duce la sistarea activităţii Oltchim şi USG, fiind afectate circa 5.000 locuri de muncă. Am fost asigurat că la întocmirea documentaţiei pentru aprobarea prin hotărâre de guvern a planurilor de management şi a regulamentelor rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi naturale, se va ţine cont de propunerile noastre”, a spus Cîlea la întoarcerea în judeţ.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button