Ilie Boiangiu organizează un „patrulater” la Grădiştea
Edilul comunei Grădiştea va organiza la finele acestei săptămâni un turneu amical de fotbal, la care sunt aşteptate să participe următoarele grupări: Cerna Copăceni, ALX Port Vale Mateeşti şi Olteţul Zătreni. În ultima perioadă, Ştiinţa a disputat două meciuri de pregătire, în compania celor de la Olteţul Alunu şi Olteţul Zătreni, ambele partide fiind pierdute de băieţii lui Boiangiu. În maxim o lună de zile, primarul va demara lucrările la baza sportivă, astfel că Ştiinţa Grădiştea va trebui să găsească stadion pentru meciurile din retur. „Nu am discutat deocamdată cu primarii din localităţile limitrofe, pentru a muta echipa în vederea disputării meciurilor din cea de-a doua parte a campionatului. Voi mai amenaja încă o bază sportivă de Tip 2, în sat Linia.
În cursul acestei săptămâni urmează să ţinem licitaţia pentru lucrarea care se ridică la suma de 6,5 miliarde lei vechi. Pe terenul ce va fi prevăzut cu nocturnă se pot practica – pe lângă fotbal – handbalul, baschetul, voleiul şi tenisul de câmp. Treptat, voi reuşi să formez în Grădiştea şi o echipă de Liga a IV-a, cum e în cea din Berbeşti. Dar mai întâi trebuie să ocup de amenajarea bazelor”, ne-a spus Ilie Boiangiu. (L.C.)