Alte sporturi

Cătălin Tiţa, între primii trei scrimeri din ţară

Recent, în Slovacia, la Bratislava a avut loc „Cupa Dunării”. De la secţia de scrimă a Clubului Sportiv Chimia Rm. Vâlcea a participat Cătălin Tiţa. Sportivul pregătit de antrenorul Ion Mihai s-a clasat pe locul 34 din numărul total de 147 concurenţi. „Este de menţionat că echipa României a fost alcătuită din opt sportivi, iar dintre aceştia Cătălin Tiţa a ocupat locul 3, ceea ce este foarte bine, având în vedere că el va participa şi anul viitor la această categorie”, ne-a declarat Ion Mihai. Scrimerii de la CS Chimia se pregătesc în continuare pentru prima etapă a Campionatului Naţional de seniori, ce va avea loc pe data de 27 martie, etapa rezervată fetelor se va desfăşura pe 20 martie. Dintre sportivii care vor concura, antrenorul Ion Mihai se aşteaptă la rezultate deosebite din partea lui Cătălin Tiţa, scrimer ce este şi component al lotului naţional, iar alături de el vor fi Relu Bucura, Dorinel Vâlcu, Alexandru Mihai şi Bogdan Preda. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button