Ionel Dragu vrea să îi scape pe parlamentari de plictiseală
Având în vedere faptul că, în ultima vreme, cele mai importante fonduri şi programe pentru modernizarea infrastructurii din mediul rural pot fi accesate mai uşor de autorităţile locale, social-democratul Ionel Dragu, primarul comunei Măldăreşti, le recomandă tuturor celor nouă parlamentarilor vâlceni, indiferent de apartenenţa politică, să iniţieze un proiect de lege care să faciliteze transformarea drumurilor judeţene în drumuri comunale. „În anii trecuţi, multe drumuri comunale au devenit judeţene. Ori acum, cei mai mulţi bani vin la comune. De aceea, eu cred că legea ar trebui cumva modificată. Nu e firesc să asfaltăm uliţe şi să nu putem face nimic în privinţa drumurilor principale. O problemă similară avem şi cu bisericile. Deşi ne-am dori, nu putem să le reabilităm pentru că nu sunt în patrimoniul consiliilor locale.
Am discutat despre aceste două teme cu deputatul Aurel Vlădoiu, care a fost întru totul de acord cu mine, însă şi ceilalţi parlamentari trebuie să susţină această idee. E bine pentru toată lumea. Pentru noi, am explicat de ce, iar pentru ei este ceva bun, zic eu, pentru că mai scapă de plictiseală. Sigur, nu mă refer la toţi; unii chiar muncesc şi au serios de lucru, dar mai sunt şi parlamentari care trag mâţa de coadă”, a apreciat primarul din Măldăreşti.