Au sustinut la Vâlcea examenul pentru obtinerea categoriei I
28 de arbitri din trei judeţe
Au susţinut la Vâlcea examenul pentru obţinerea categoriei I
Duminică, 12 martie, într-una din sălile Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” din Rm. Vâlcea a fost susţinut examenul pentru obţinerea categorie I în arbitraj. La examinarea programată de CCA şi găzduită de oraşul nostru au participat 28 de arbitri din judeţele Argeş, Sibiu şi Vâlcea. Alte câteva centre au fost stabilite în ţară pentru ca toţi „fluieraşii” ce au îndeplinit condiţiile pentru a promova la acest nivel, să poată fi examinaţi în acelaşi timp. Din judeţul nostru au primit acceptul conducerii CJA pentru a susţine examenul de categorie, 7 cavaleri ai fluierului: Adrian Lazăr, Alin Croitoru, Alexandru Drăghici, Mădălin Dincă, Adrian Criveanu, Mihai Ghinea şi Marius Vâncea. Sala a fost completată de 15 arbitri din Argeş şi 6 din Sibiu. Dacă vor obţine categoria I, aceştia se vor putea prezenta, atunci când se vor organiza, şi la următoarele concursuri de promovare la Divizia C, fără să mai îndeplinească alte condiţii speciale.
Altfel, tot referitor la arbitraj, să mai spunem că săptămâna trecută, preşedintele AJF Vâlcea, Mihai Persu, în conferinţa de presă susţinută, a spus că se va implica, în sensul bun, şi la comisia de arbitri unde, alături de Ion Tudorică şi toţi cei aflaţi în conducerea CJA, va încerca să crească numărul arbitrilor printr-o „campanie agresivă de atragere a tinerilor. În acest sens vom merge prin licee pentru a-i convinge să se orienteze către arbitraj. De asemenea, o să încercăm să mediatizăm acest aspect şi printre jucătorii de fotbal. Suntem deschişi oricărei idei, inclusiv aceea de promovare a arbitrajului feminin. Însă asta ţine de dorinţa fiecăruia. Dacă vor veni la Şcoala de Arbitri şi fete, bineînţeles că le vom susţine”.
– Simona SIMA