Diverse

Octavian Sârbu a lăsat Liga I pentru meseria de hair-stylist

A jucat fotbal la cel mai înalt nivel, în Divizia A, însă a renunţat în culmea gloriei tocmai pentru a practica ceea ce îi place cel mai mult: hair-styling. Şi a reuşit să o facă atât de bine, încât, doar într-un an de zile, a ajuns să fie printre cei mai buni din ţară şi, totodată, o speranţă pentru Campionatul Mondial de hair-styling (ei bine, vă vine să credeţi că se organizează şi aşa ceva?), care va avea loc anul acesta. Este din Sighişoara, judeţul  Mureş, dar a venit în Râmnic pentru a-şi exersa calităţile de hair-stylist într-un salon extravagant din River Plaza Mall. În paralel, joacă fotbal de plăcere la Sportul Rm. Vâlcea, în Liga a IV-a. La cei 26 de ani pe care îi are, Octavian Sârbu este o dovadă concretă că, prin ambiţie şi muncă, poţi obţine tot ceea ce îţi doreşti. 

 „Am fost titular la Apullum Alba Iulia şi Gloria Bistriţa”

* Să începem cu fotbalul. Când te-ai apucat şi la ce echipe ai activat ?
 – M-am apucat destul de târziu de fotbal, pe la 15 ani. Prima dată, am început la juniori, în Sighişoara, după care am jucat la echipa din Târgu Mureş, în Divizia B.  Apoi, am ajuns în Divizia C – la Odorheiu Secuiesc – unde am jucat doi ani. După cei doi ani petrecuţi în Liga a III-a, am făcut direct pasul spre prima divizie naţională. A fost cel mai mare progres înregistrat de mine în fotbal. În Liga I, am jucat aproape un sezon ca titular, la Apullum Alba Iulia şi Gloria Bistriţa.

* Câte goluri ai marcat în primul eşalon fotbalistic?
 – Din păcate, nici unul. Am evoluat ca fundaş central, astfel că aveam şanse reduse de a mă apropia de poarta adversă. Am avut câteva ocazii, dar nu am reuşit să marchez. În timp ce activam la Apullum Alba Iulia, am primit o ofertă extrem de tentantă de la Rapid Bucureşti, în 2005. Însă, cei de la Alba Iulia n-au vrut să mă cedeze, oficialii clubului cerând atunci o sumă mult prea mare. Am jucat apoi în Divizia B, la Reşita, iar după o jumătate de campionat am ajuns din nou pe prima scenă a fotbalului, la Gloria Bistriţa.

* Care a fost cel mai important moment din cariera ta de fotbalist?
 – Atunci când am făcut pasul din Divizia C în Divizia A. Cel mai tare a fost că echipa la care jucam în Divizia C a retrogradat, iar eu am reuşit să ajung direct la Apullum Alba Iulia şi să fiu chiar titular.

„Dacă nu ajung la naţională, atunci sunt cel mai prost”

* Totuşi, în cele din urmă, ai renunţat la fotbal. Care este motivul?
 – În primul rând, din cauza accidentărilor numeroase, care m-au ţinut destul timp departe de gazon. Am avut entorsă la genunchi când jucam la Bistriţa şi a trebuit să mă operez, după care am fost împrumutat în Divizia C o jumătate de an, pentru a mă acomoda cu un efort ceva mai scăzut. După ce mi-am revenit, m-a luat Dunărea Giurgiu. Nici acolo nu am fost lipsit de ghinion. Am suferit cinci fracturi de piramidă nazală, care m-au ţinut pe tuşă aproape o lună. Am reintrat pe teren şi … mi-am fracturat glezna. După această serie de accidentări destul de severe, am decis să pun stop activităţii mele în fotbal şi să mă orientez spre altceva. Ajunsesem atât de ghinionist, încât stăteam mai mult la recuperare decât pe teren.

* Ţi-ai fi dorit mai mult din fotbal?
 – Cu siguranţă. După câteva meciuri în Divizia A, mi-am spus: dacă nu voi ajunge să joc pentru naţională, sunt cel mai fraier. Şi … am fost cel mai fraier! N-am ajuns.

* Ai devenit bogat din fotbal?
 – Nu. Nici nu te gândi la aşa ceva. Din fotbal am câştigat doar cât să mă distrez şi să îmi pot permite aproape orice. Cam aşa fac majoritatea fotbaliştilor. Cel puţin dintre cei care joacă la noi în ţară.

* Şi ai ajuns până la urmă la hair-styling…
 – Da. Trebuia să fac ceva util cu viaţa mea, în condiţiile în care eram decis să nu mai practic fotbalul de performanţă. Astfel, m-am apucat de hair-styling. Colegii de la cluburile de fotbal îmi spuneau „frizerul”. Îi tundem pe toţi şi le plăcea cum îi aranjam. Am făcut şcoala de profil în Bucureşti, acum un an şi trei luni. Sunt născut în Sighişoara, dar am hotărât să vin la Rm. Vâlcea, pentru că aici lumea e altfel. Te poţi afirma mai uşor şi eşti apreciat mai mult pentru ceea ce faci

„După un an de hair-styling, am devenit cel mai bun din ţară”

* Şi câştigi la fel de bine ca din sportul-rege ?
 – În noua meserie câştig destul de bine. Am luat locul I pe ţară, după numai un an de când am început să practic această meserie. Am început să fiu şi mediatizat ca hair-stylist. Nimănui nu-i vine să creadă că, după numai un an, am devenit cel mai bun din ţară. Am muncit mult pentru a ajunge aici. Merg mereu la seminarii şi mă documentez în legătură cu noile apariţii. M-am distrat în timpul concursului de la Bucureşti. În timp ce alţii erau stresaţi, eu cântam, dansam. Am ştiut când am ajuns acolo că voi câştiga. Muncisem prea mult pentru a nu lua locul 1.

* Cam cât câştigi din hair-styling?
 – Nu pot să dau sume exacte. Pot face o comparaţie cu un occidental şi vă pot spune că o duc mai bine ca el. Oricum, eu îi cheltui pe toţi. Aşa că nu prea am niciodată bani.

* Dintre celebrităţile autohtone, cui i-ai făcut freza, cum se spune?
 – Nu prea am avut timp să tund prea multe celebrităţi. Aş putea să-i amintesc aici pe Adi de la Vâlcea, Florin Costea de la Univeristatea Craiova, Bodo de la Proconsul.

* Care ţi se pare cel mai aranjat fotbalist de la noi?
 – Adrian Mutu, de departe. E un model pentru tineretul din România. E foarte îngrijit: pensat, epilat, cu lac pe unghii, frezat. În afară de asta e şi foarte educat. Din afară îmi place David Beckam. E un metrosexual demn de invidiat.

* Cum ţi se pare Râmnicul, comparativ cu oraşele în care ai lucrat?
 – Râmnicul are multe clase peste celelalte oraşe din ţară. E mai nasol cu distracţia, pentru că nu sunt prea multe cluburi. În rest … fete frumoase, lume civilizată. Vroiam să plec la Bucureşti, la salonul Getei Voinea, de unde am primit o ofertă tentantă. Însă, sunt decis să mai rămân în Vâlcea, deoarece aici am o clientelă fidelă. Oricum, îmi place mult mai mult viaţa de aici decât cea din Ardeal.
„Vreau să lucrez la Vidal Sassoon Academy din Londra!”

* Care e idealul tău?
 – Vreau să ajung vedetă. Anul acesta mă pregătesc pentru preliminariile la Mondialele de Hair-Styling. Vreau să reprezint România şi să devin cel mai bun din lume. Va fi foarte greu, dar cred că am şansele mele la locul 1. Cam tot ceea ce mi-am dorit, am realizat. Sper ca acelaşi lucru să se întâmple şi în această meserie. De asemenea, sper ca peste câţiva ani să ajung să lucrez la Vidal Sassoon Academy, cea mai prestigioasă companie de profil din lume, care are sediul în Londra. În această primăvară voi pleca la Paris, iar în toamnă în capitala Angliei, la nişte cursuri de perfecţionare.

* Eşti însurat, ai copii?
– Nu. Nici vorbă. Sunt prea tânăr pentru aşa ceva. De fapt, nu am nici prietenă.

* Să ne întoarcem puţin la sportul-rege. Puţină lume ştie că, momentan, joci fotbal de plăcere la Sportul Rm. Vâlcea…
 – Am jucat în tur doar patru meciuri, pe care, din fericire, le-am şi câştigat. Îmi place colectivul. Din câte am văzut, au mai venit ceva jucători. Cred că o să facem treabă bună în retur. Trebuie să discut şi cu patronul, să văd dacă mai continui. Am avut şi ceva oferte de la Ghecon Lăpuşata, dar le-am refuzat, deoarece trebuia să mă prezint de trei ori pe săptămână la antrenamente. Iar acest lucru mă face să pierd sume importante de bani.

 * Ce mesaj ai pentru adversarii la titlu de anul acesta?
 – Pentru atacanţi, aş dori să le spun să treacă pe partea cealaltă, pentru că pe partea mea nu au nicio şansă să dea gol. Sunt un fundaş dârz prin excelenţă.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button