Se limpezesc apele la Olteţul
CONDIŢII / Deşi era decis să nu mai susţină echipa de fotbal din localitate, primarul Constantin Liţoiu a re-analizat situaţia şi a ajuns la concluzia că merită totuşi să le mai dea o şansă fotbaliştilor. A impus însă unele condiţii: schimbarea antrenorului şi obţinerea a trei victorii în primele 5 etape din retur
Apele erau tulburi la Zătreni după ce Constantin Liţoiu a declarat că începând cu acest an nu va mai susţine echipa de fotbal din banii primăriei. Edilul comunei este decis să revină la sentimente mai bune faţă de sportul-rege, dar impune anumite condiţii. Problemele financiare s-au discutat recent chiar şi într-o şedinţă a Consiliului Local Zătreni, acolo unde primarul a expus condiţiile pentru ca echipa Olteţul să fie în continuare sprijinită cu bani proveniţi de la bugetul local.
Cum supărarea a venit datorită lipsei rezultatelor şi a indisciplinei, a decis că ar fi bine pentru fotbalul din localitate dacă Olteţul s-ar debarasa de antrenorul Nicolae Vîlcu, căruia i-a cerut deja demisia. Pe lângă acest lucru, fotbaliştii sunt nevoiţi să muncească mai mult, astfel încât, după primele 5 etape din retur, să-şi mai adauge în cont 9 puncte, adică 3 victorii. Doar aşa crede edilul din Zătreni că echipa va mai avea şanse să se salveze de la retrogradare. „Dacă nu câştigă aceste meciuri, atunci şansele de a mai rămâne în Liga a IV-a după încheierea sezonului tind spre zero. Să se întâmple ce-am cerut şi atunci mai discutăm”, a spus, mai exact, Liţoiu. Totodată acesta ne-a mai informat că, în cazul în care cele două condiţii vor fi respectate, atunci acesta o va susţine din nou pe Olteţul Zătreni, însă nu va mai avea aceeaşi implicare ca şi până acum. Dacă anul trecut a alocat 400 de milioane de lei vechi pentru echipa de fotbal, fondurile se vor reduce acum la jumătate în cazul în care se va întâmpla ceea ce îşi doreşte. Cu alte cuvinte este dispus să plătească baremurile de arbitraj, însă nu şi transportul jucătorilor. De acest lucru se vor ocupa chiar jucătorii, iar în responsabilitatea primarului vor intra juniorii.
Păun Staicu, noul antrenor?
Pe lângă înlăturarea lui Vâlcu de la cârma echipei, primarul doreşte să mai facă şi alte modificări la nivelul conducerii Olteţului, fiind decis să renunţe la funcţia de preşedinte pe care o ocupă în acest moment. Fotbalul l-a dezamăgit, nu doar datorită rezultatelor slabe realizate de Olteţul, ci şi pentru faptul că incită la violenţă pe margine. Şi-ar dori ca în Zătreni să se dezvolte şi să prindă la public şi alte sporturi, precum handbalul sau tenisul de câmp. Rămâne, însă, alături de sportul-rege, în cazul în care cerinţele îi vor fi respectate de fotbalişti. Până la reluarea campionatului, atunci când va afla ce şanse mai are Olteţul de a se salva de la retrogradare, şi-ar dori să numească şi un alt antrenor, în persoana lui Păun Staicu. Acesta a mai fost la echipa din Zătreni, în 2006, însă ca jucător şi antrenor secund. Acum ar avea şansă să demonstreze că se poate descurca şi ca antrenor principal la Olteţul Zătreni.
Simona SIMA