Razboi între partide pentru banii europeni
Valentin Haralambiade, director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură
Război între partide pentru banii europeni
Cele peste 1,6 miliarde de euro care vor veni de la Bruxelles şi atragerea electoratului rural sunt două prăjituri care au fost mirosite imediat de către mediul politic. De aceea, fiecare dintre partidele cu un cuvânt de spus a încercat să-şi impună candidaţii, în funcţiile de coordonare pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură la nivel local. La Vâlcea, Valentin Haralambiade a devenit directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Pentru a evita situaţia de incompatibilitate între funcţii, el şi-a dat demisia din Comitetul Executiv al PNL Vâlcea, structură în care fusese ales primul pe listă, având cel mai mare număr de voturi din partea delegaţilor prezenţi la ultima conferinţă de alegeri. Locul său în Comitet a fost preluat de primul supleant pe listă, tânărul Viorel Dumitrache.