Politica

Judeţul a fost tranşat, urmează selectarea mesenilor

Astăzi, pesediştii şi pedeliştii vâlceni se vor întâlni din nou, după o săptămână de repaus, pentru a finaliza negocierile cu privire la împărţirea funcţiilor de conducere la nivelul instituţiilor deconcentrate din judeţ. Discuţiile vor avea loc tot la Consiliul Judeţean iar cele două comisii de negociere vor trebui să cadă de acord asupra listei finale a deconcentratelor care revin fiecăruia dintre cele două partide. În afară de deconcentrate, PSD şi PD-L vor lua în discuţie şi direcţiile aflate în subordinea Consiliului Judeţean – subiect evitate la prima întâlnire care a avut loc marţea trecută.

Negocieri

În urmă cu o săptămână, mai-marii PSD şi PD-L s-au întâlnit la sediul Consiliului Judeţean pentru a-şi exprima opţiunile cu privire la o parte dintre deconcentrate. Puţin după orele 18, au început să sosească membrii celor două comisii de negociere.

Astfel, comisia social-democrată a fost compusă din preşedintele Ion Cîlea, secretarul executiv Dumitru Persu, deputaţii Aurel Vlădoiu şi Vasile Bleotu precum şi din liderul interimar al PC Vâlcea, Victor Grigorie. La rândul lor, pedeliştii au fost reprezentaţi de preşedintele Dorel Jurcan, liderul municipal Mircia Gutău, primvicepreşedintele Romulus Bulacu dar şi de deputaţii Samoil Vâlcu şi Sorin Zamfirescu. Timp de două ore, membrii celor două comisii şi-au exprimat preferinţele pentru cele mai importante deconcentrate din judeţ, stabilind totodată şi câteva reguli de negociere. La finalul întâlnirii, preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea a făcut câteva declaraţii vizând tematica discuţiilor, ferindu-se însă să dea amănunte cu privire la modul în care au fost împărţite instituţiile. „Am avut o primă rundă de negocieri, mai degrabă o întâlnire informală, în ceea ce priveşte deconcentratele, stabilind şi principiile de bază. Am făcut o inventariere a serviciilor deconcentrate şi am stabilit ca principiu aplicarea metodei conducerii mixte; acolo unde director plin va fi un social-democrat, adjunctul va fi obligatoriu democrat-liberal. Ceea ce este important constă în faptul că schimbările vor fi făcute în baza unei analize atente şi pe bază de examen iar criteriile vor fi competenţa profesională şi moralitatea. Nu vom face schimbări doar de dragul schimbării. De asemenea, am căzut de acord să nu admitem mutarea directorilor de la un partid la altul şi nici a celor liberali la PSD sau PD-L, pentru a rămâne pe funcţii. La numirea unui om dintr-un anumit partid pe funcţie va fi nevoie de avizul preşedintelui celuilalt partid. Cu mai multă rigurozitate, este mai greu să facem greşeli. După stabilirea definitivă a nominalizărilor, între cele două partide se va încheia şi un protocol. Până la 1 februarie sperăm să lămurim împărţirea deconcentratelor la nivelul întregului judeţ”, a spus Cîlea. Liderul pesedist a admis că funcţiile vor fi împărţite în mod egal între cele două partide, însă nu a uitat să-şi exprime regretul că nu s-a ţinut cont de scorul înregistrat de PSD şi PD-L în campania electorală. În final, acesta a explicat şi modalitatea prin care vor fi instalaţi noii şefi de instituţii: deconcentratele vor fi reorganizate iar posturile vor fi scoase la concurs. Trebuie să menţionăm faptul că Ion Cîlea a dovedit încă o dată că este un excelent negociator, alături de colegii săi reuşind să aducă în ograda PSD unele dintre cele mai importante instituţii din judeţ.

Lista completă

În ultimele zile, pe piaţă au apărut câteva variante aşa-zisei liste negociate de pesedişti şi pedelişti, care au fost însă desfiinţate de liderii celor două formaţiuni politice. „Nici măcar 50% din informaţiile prezentate în mass-media nu sunt reale”, s-a mărginit să declare Mircia Gutău la finele săptămânii trecute. La rândul său, Ion Cîlea s-a arătat dezamăgit de precaritatea articolelor de presă aruncate pe piaţă.
Pentru buna informare a cititorilor săi, ziarul Arena nu s-a mărginit doar la a prelua câteva „gogoşi” livrate de surse de mâna a treia, ci a reuşit să alcătuiască, având la bază informaţii de calitate – confirmate la nivelul conducerilor PSD şi PD-L, o listă documentată, cu menţiunea că după şedinţa de astăzi ar putea interveni câteva modificări. Înainte de a vă prezenta modul în care PSD şi PD-L şi-au împărţit deconcentratele, trebuie să menţionăm că direcţiile aflate în subordinea CJ vor fi discutate în această a doua rundă de negocieri. Este vorba despre Spitalul Judeţean, CET Govora, RAJDP, Muzeul Judeţean, Teatrul Anton Pann, DGASPC, Apavil şi Biblioteca Judeţeană. De asemenea, în discuţie au mai rămas Loteria, CEC-ul, Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum, Casa Corpului Didactic, Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice, Agenţia Teritorială a Taberelor şi Turismului, Direcţia de Autorizare şi Control din cadrul Ministerului Turismului şi Agenţia Naţională de Resurse Minerale – Filiala Vâlcea. În multe dintre aceste instituţii, structurile de conducere sunt alese prin alegeri interne.

Iată, aşadar, cum arată lista negociată de cele două comisii:
PSD: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Administraţia Naţională Apele Române – Direcţia Apelor Olt, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Oficiul Judeţean de Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic, Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Agenţia pentru Protecţia Mediului, SNS Salrom Exploatarea Minieră, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Judeţeană de Pensii, Spitalul Municipal Drăgăşani, Spitalul Orăşenesc Bălceşti, Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti, SC Hidroserv SA, SC Hidroelectrica SA – Filiala Hidrocentrale, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Autoritatea Rutieră Română, Biroul Vamal Rm. Vâlcea, Direcţia Judeţeană de Statistică, Oficiul Teritorial ANL, Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, Oficiul de Consultanţă Agricolă, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Jandarmeria, Oficiul Judeţean de Poştă, Rezervele Statului.

PD-L: Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean de Mediu, Garda Financiară, Direcţia de Muncă şi Incluziune Socială, Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat, Direcţia Silvică, Inspectoratul Judeţean pentru Controlul Calităţii în Construcţii, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenţia pentru Prestaţii Sociale, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Orăşenesc Horezu, Spitalul Orăşenesc Brezoi, Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu – Mihăeşti, Inspectoratul de Stat pentru Persoane cu Handicap, Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Vâlcea, Exploatarea Minieră Berbeşti, Agenţia Română pentru Conservarea Energiei – Filiala Vâlcea, Registrul Auto Român, Sistemul de Gospodărire al Apelor, Direcţia Judeţeană pentru Sport, Direcţia pentru Tineret, Centrul de Formare Profesională a Adulţilor, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Serviciul Judeţean de Metrologie Legală, Serviciul de Ambulanţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Secţia Drumuri Naţionale.

Sforarii din PSD riscă excluderea

Împărţirea deconcentratelor a dat startul unor competiţii dure în interiorul fiecăruia dintre cele două partide. Aproape că nu există post de conducere pentru care să nu se bată cel puţin doi pesedişti sau pedelişti. Până la această oră, liderii PSD şi PD-L s-au ferit să facă nominalizări oficiale, pentru a nu pune şi mai multe paie pe foc. În schimb, preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea nu s-a ferit să-i acuze pe unii dintre colegii săi că s-au apucat să promită diverse funcţii sau chiar să se considere îndreptăţiţi în a le ocupa. „Sunt unii care promit posturi în stânga şi în dreapta. Peste mine nu trece nimeni iar cine nu va respecta acest principiu, riscă excluderea din partid”, a declarat Cîlea
La rândul său, Mircia Gutău s-a arătat mulţumit de modul în care au decurs negocierile, însă şi-a atenţionat colegii că nu vor primi funcţii decât cei care vor reuşi să obţină cele mai multe voturi din partea membrilor Biroului Permanent Judeţean. În ceea ce-i priveşte pe directorii liberali, Gutău a menţionat că nu se pune problema păstrării acelor şefi de instituţii care s-au implicat activ în campania electorală. „Nu ar fi normal şi nici moral. Cei care şi-au văzut de treabă, vor fi păstraţi”, a mai spus Gutău.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button