Gigi Matei este incompatibil cu funcţia de director la Ape
Se vede treaba că Ion Matei, preşedintele organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea a PSD, a avut un nou vis fantezisto-erotic, în care apărea măreţ, călare pe un cal alb, şi spunea poporimii cât de mult i se potriveşte funcţia de director al Agenţiei Naţionale Apele Române DA Olt. Ca în orice vis, lui Matei i s-a arătat şi un zmeu, de această dată – Ştefan Prală, care la rândul său vroia acelaşi „trofeu”.
Va pune PSD lupul paznic la stână?
Înainte de toate, trebuie să specificăm faptul că, în povestea aprigei lupte din PSD pentru postul liberalului Tudor Şindilaru, zmeul nu este personajul negativ.
În primul rând, din cauză că Ion Matei, care de la o vreme se vede Făt Frumosul partidului, are pretenţii exagerate – dacă ţinem cont inclusiv de scorul absolut penibil obţinut în alegerile pentru funcţia de primar, din iunie 2008, când s-a situat pe locul trei, cu un procent de doar 8 la sută. În al doilea rând, pentru că este etichetat în continuare baron local, pesedist cu imagine prăfuită, îmbogăţit din afacerile cu statul, traseist politic, dalmaţian în toată regula cu alură de individ dispus să calce oricând în picioare interesele PSD în favoarea celor personale. În al treilea rând, pentru că, printre multele sale proprietăţi, se numără şi o balastieră, iar în cazul în care PSD i-ar pune pe tavă, nemeritat, funcţia de director executiv al ANAR Direcţia Apelor Olt, toată lumea ar putea crede că principalul său scop acolo va fi acela de a-şi anihila concurenţa.
Ştefan Prală este infinit mai îndreptăţit să primească acest post
Deci, Ion Matei ar fi şi incompatibil, ca să fim ceva mai direcţi. Plus că, aşa cum am observat de-a lungul timpului, PSD-ul cu siguranţă n-ar avea nimic de câştigat. N-am auzit vreodată ca Ion Matei să şi ofere partidului care l-a promovat, nu doar să ceară tot timpul. Deşi nu este perfect, ba din contră, şi el are câteva minusuri, mult mai îndreptăţit ar fi Ştefan Prală să ajungă director la DA Olt. A obţinut peste 30 la sută în competiţia pentru Senat pe colegiul uninominal Horezu-Brezoi, la o diferenţă sensibilă faţă de Emilian Frâncu. A ridicat scorul partidului peste aşteptări şi a ţinut în frâu câţiva primari dispuşi să trădeze PSD-ul. Rămâne, însă, de văzut dacă preşedintele Ion Cîlea va face promovările într-adevăr, aşa cum a promis, în funcţie de contribuţia fiecăruia în campaniile electorale, de merite şi celelalte reguli de bun simţ. Dacă Ion Cîlea nu va face rabat de la principiile care susţine că îl călăuzesc, fără îndoială că viitorul director al ANAR Direcţia Apelor Olt va fi Ştefan Prală, un tip care deşi nu putem spune că ne este foarte simpatic, merită incomparabil mai mult decât Ion Matei acest post.
Eduard DULĂCIOIU