Parlamentarii vâlceni, membri în cele mai importante comisii de specialitate
Chiar dacă nu au reuşit să ocupe vreo funcţie de preşedinte al unei comisii de specialitate din Senat sau Camera Deputaţilor, cei nouă parlamentari vâlceni vor face parte din cele mai importante structuri de acest gen. După cum se ştie, şefiile comisiilor au fost adjudecate în urma negocierilor politice sau, mai bine spus, au fost date cu dedicaţie de conducerile PSD şi PD-L. Comisiile de Administraţie Publică şi Buget-Finanţe au fost, de departe, cele mai dorite de către parlamentari, numărul competitorilor depăşind cu mult componenţa acestora. Cu toate acestea, parlamentarii vâlceni şi-au dovedit profesionalismul şi au reuşit să obţină voturile necesare pentru a face parte din aceste comisii. Astfel, trei dintre deputaţii vâlceni – liberalul Cristian Buican, social-democratul Aurel Vlădoiu şi pedelistul Sorin Zamfirescu fac parte din comisia pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic.
Competiţia a fost una acerbă, nu mai puţin de 16 deputaţi luptându-se pentru doar 5 locuri în această comisie. Din poziţiile lor de membri ai acestei comisiii, cei trei vor avea posibilitatea să-i ajute pe primarii vâlceni, în special prin amendamente la Legea Bugetului. Drăgăşeneanul social-democrat Vasile Bleotu, cunoscut ca unul dintre cei mai buni specialişti în domeniul economic, face parte din Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor, acolo unde a mai activat şi în mandatele precedente. Ceilalţi doi deputaţi vâlceni, social-democratul Constantin Mazilu şi pedelistul Samoil Vâlcu au ales comisiile care-i reprezintă: Industrii şi Servicii, respectiv Sănătate. Cei trei senatori vâlceni au preferat comisiile cu caracter social. Astfel, liberalul Emilian Frâncu va face parte din Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi, în timp ce Laurenţiu Coca (PSD) şi Dorel Jurcan (PD-L) au ales să fie colegi în aceeaşi comisie, cea de Muncă, Familie şi Protecţie Socială. O.H.