Politica

Celulă de criză în PNL

Filialele locale ale PNL, care au obţinut rezultate situate sub media pe ţară, vor fi atent monitorizate până în luna februarie a anului viitor, când fiecare dintre acestea va trebui să prezinte explicaţii pentru scorul atins în alegerile parlamentare, dar şi un set de măsuri menite să revigoreze activitatea lor politică. Anunţul a fost făcut de Emilian Frâncu, liderul liberalilor vâlceni, în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL Vâlcea. El a mai spus că birourile locale care nu vor lua în serios această decizie vor fi dizolvate, iar consilierilor dovediţi că nu s-au implicat în campania electorală li se va retrage sprijinul politic, urmând ca aceştia să fie înlocuiţi cu alţi membri, dornici să ajute partidul datorită căruia au ajuns în funcţii. Nici pe aleşii care nu-şi vor plăti cotizaţia până la data de 31 decembrie nu-i aşteaptă vremuri mai bune.

Ei vor fi excluşi din PNL la începutul anului 2009. „Sunt restanţe de 3-4 sute de milioane de lei pe colegiu, deci nu pe localitate. Ori noi avem colegi care au candidat şi, din păcate, nu au avut la dispoziţie miliarde, ca cei de la PD-L sau PSD. În aceste condiţii, de ce să nu-i ajute propriul partid, mai ales că poate? Şi este simplu: fiecare primar, consilier local şi municipal să-şi plătească cotizaţia! Nu voi pregeta să aplic măsuri!”, a avertizat preşedintele PNL Vâlcea. Emilian Frâncu a mai precizat că, în luna ianuarie, se va formula o listă cu toate persoanele dornice să se ocupe de reorganizarea filialelor locale. Fiecare dintre liberalii care cred că pot participa la relansarea PNL vor avea această şansă, răspunzând de o zonă a judeţului. În paralel, vor avea loc alegeri în toate organizaţiile, cu excepţia Râmnicului, unde, până în mai, va fi necesară o reorganizare pe secţii de votare. Tot la Delegaţia Permanentă, Emilian Frâncu a anunţat că va fi creată o celulă de criză cu scopul de a-i sprijini pe primarii PNL în demersurile de alcătuire a proiectelor de investiţii şi accesarea fondurilor europene. O altă componentă a celulei de criză din PNL va viza lărgirea accesului aleşilor PNL la presă, în cazul în care, la nivel judeţean, PSD şi PD-L vor repartiza fondurile pe criterii politice. Acest lucru presupune şi o mai bună comunicare între liberalii din teritoriu şi conducerea PNL Vâlcea. În şedinţa de duminică, senatorul Emilian Frâncu şi-a informat colegii şi cu privire la negocierile purtate la nivel central cu PD-L şi PSD, arătând că preşedintele Călin Popescu Tăriceanu nu a greşit cu nimic în deciziile pe care le-a luat. „Statutul partidului spune foarte clar că aceste negocieri nu puteau fi purtate în grup, ci de către o singură persoană: preşedintele Călin Popescu Tăriceanu. Am făcut vreo patru drumuri la Bucureşti pentru a participa la şedinţele cu parlamentarii, miniştrii şi liderii marcanţi ai partidului, pe tema negocierilor. Am fost întrebaţi ce dorim: să facă orice pentru ca PNL să intre la guvernare sau să nu accepte compromisuri lipsite de demnitate şi să ia în calcul varianta intrării în opoziţie? Atunci, s-a decis ca, în discuţiile cu PD-L şi PSD, să nu se renunţe la programul liberal, care măcar în mare parte să fie acceptat, mai ales că, prin ideile sale, PNL a adus România pe o zonă de creştere economică ne mai întâlnită în istorie. Este limpede că nu puteam fi preşul altora şi să ne dezicem de ceea ce am promis electoratului nostru. S-au mai cerut garanţii că nu se va renunţa la principalele idei liberale. Asta însemna, în dialogul cu PD-L, să avem prim ministru, iar cu PSD, să încheiem protocol scris, dar repet, singura condiţie peste care nu s-a trecut a fost respectarea celor mai importante principii liberale. Deci, cu PSD nu era condiţie să primim funcţia de premier. A venit Emil Boc la sediul PNL şi a spus că programele noastre sunt asemănătoare, deci nu ar fi nicio problemă. Noi am cerut funcţia de premier şi le-am oferit toate ministerele. Ei au spus că renunţă ei la toate ministerele şi să le dăm premierul. Dacă acceptam varianta lor, era jale! Ştiţi bine că Băsescu are o idee fixă de pe vremea când, folosindu-se de grupul Stolojan, se lupta să obţină controlul în PNL, să conducă tot, preşedinţie, guvern, să transforme toţi miniştrii în marionetele sale, în caz contrar trimiţându-i la DNA sau cine ştie pe unde. Dacă intram la guvernare fără a avea premier, în şase luni, PNL era măturat. De aceea, am preferat să nu punem partidul în pericol fără această garanţie. Apoi, s-au început negocierile cu PSD. Noi am cerut păstrarea cotei unice de 16 la sută, garanţii că nu vor schimba legea electorală, adică să nu ia câştigătorul tot, iar restul să rămână cu ochii în soare. A treia condiţie era legată de respectarea Constituţiei, astfel încât România să nu devină un stat dictatorial, în care un preşedinte de genul lui Băsescu să taie şi să spânzure după bunul său plac”, a mai spus senatorul Emilian Frâncu, viceliderul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat. 
E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button