Administratie

Deşi a moştenit o vistierie goală, Ion Cîlea a asfaltat zeci de kilometri de drum

În cele şase luni care au trecut de la preluarea preşedinţiei Consiliului Judeţean, social-democratul Ion Cîlea se poate lăuda că, deşi nu a avut la dispoziţie fonduri substanţiale, a reuşit să dinamizeze activitatea instituţiei. În premieră, ziarul nostru prezintă cititorilor săi cele mai importante aspecte din activitatea Consiliului Judeţean, reliefate într-un raport care va fi dat publicităţii de-abia la finele acestei săptămâni de preşedintele Ion Cîlea.

Bani puţini, realizări importante

Deşi a moştenit un fond de rezervă bugetară golit de vechea administraţie, fără a beneficia de un buget de stat rectificat în vederea acordării de sume pentru echilibrarea fondurilor proprii ale judeţului Vâlcea, preşedintele CJ a aplicat un regim strict de economii, reuşind să reconstituie bugetul judeţului în vederea acordării de ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate.

În acest fel s-a reuşit acordarea sumei totale de 18,65 miliarde lei tuturor unităţilor administrativ teritoriale. În luna iulie au fost alocate fonduri oraşului Băbeni, în octombrie municipiului Rm. Vâlcea şi oraşului Horezu, în noiembrie tuturor localităţilor în vederea decontării cheltuielilor legate de programul „Cornul şi laptele” iar în decembrie municipiilor Rm. Vâlcea şi Drăgăşani, oraşului Horezu şi comunei Valea Mare. Banii au fost acordaţi în vederea asigurării surselor de finanţare pentru lucrări de reparaţii la un număr de 7 lăcaşe de cult, decontarea facturilor de energie electrică şi termică la Grupul Şcolar „Constantin Brâncoveanu” din Horezu, decontarea combustibilului necesar activităţii de livrare a agentului termic către cetăţenii din Horezu, achiziţionarea unui teren în vederea construirii unei case de cultură în Drăgăşani precum şi pentru plata drepturilor salariale ale personalului medical din creşele aflate în Râmnic. În afara sumelor repartizate din fondul de rezervă, au mai fost alocate 3,7 miliarde lei din bugetul judeţului pentru refacerea sistemului de canalizare la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Rm. Vâlcea precum şi pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” din Mihăeşti şi mutarea secţiei ORL la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Sume mai mici de bani au primit Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”, Asociaţia Nevăzătorilor şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret.

Zeci de kilometri de drum reabilitaţi

O atenţia deosebită a fost acordată infrastructurii de transport, care cuprinde nu mai puţin de 1732,4 kilometri de drum, peste 55% dintre aceştia fiind reprezentaţi de drumuri judeţene. Au fost realizate lucrări menite a asigura desfăşurarea în siguranţă a traficului rutier, prin îmbunătăţirea stării tehnice a acestora. Trebuie spus faptul că programul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri pentru 2008 însumează 248 miliarde lei, în această sumă intrând şi cele 120 miliarde alocate de guvern în ultima parte a anului, ca urmare a intervenţiei directe a preşedintelui CJ, Ion Cîlea, la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene. O atenţie deosebită a fost acordată derulării programului privind pietruirea, reabilitarea şi asfaltarea drumurilor de interes local clasate, pentru care a fost alocată, iniţial, suma de 23,6 miliarde lei, suplimentată, ca urmare a demersurilor făcute de Ion Cîlea la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, cu 4,6 miliarde, la care s-a adăugat suma de 19,5 miliarde din surse proprii reprezentând cofinanţare.
În tot acest timp, s-a reuşit acordarea de sprijin şi asistenţă tehnică în vederea implementării proiectelor finanţate prin programe cu fonduri europene sau de la guvernul României, constând în iniţierea de proiecte de hotărâri de guvern pentru actualizarea inventarului domeniului public al localităţilor, emiterea avizelor şi acordurilor solicitate prin certificatele de urbanism, participarea cu specialişti atât în comisiile de evaluare a ofertelor cât şi în cele pentru efectuarea recepţiilor precum şi pentru asistenţă tehnică pe perioada executării lucrărilor, la cererea primarilor. S-a reuşit astfel finalizarea prin programul SAPARD a lucrărilor de modernizare a drumurilor de interes local pe o lungime totală de 14,4 km în Creţeni, Roşiile şi Glăvile.
Prin programul de dezvoltare a infrastructurii în spaţiul rural şi realizarea de baze sportive, s-a modernizat şi dezvoltat infrastructura localităţilor Costeşti şi Păuşeşti, prin construirea de poduri, podeţe şi punţi pietonale, în valoare totală de 30 miliarde lei.
Cu fonduri alocate de la bugetele locale şi cu sprijin de la CJ, s-au modernizat 9,15 km de drum de interes local în Păuşeşti Măglaşi, Buneşti, Bălceşti, Ştefăneşti, Tomşani, Vaideeni şi Băile Govora.
Nu a fost neglijată nici atragerea de fonduri cu finanţare externă nerambursabilă, fiind elaborate documentaţiile tehnico-economice pentru reabilitarea şi modernizarea a 126,35 km de drumuri judeţene şi poduri din beton armat, în vederea accesării de fonduri prin Programul operaţional Regional – Axa prioritară II. Printre cele mai importante proiecte se numără centura ocolitoare a Drăgăşaniului, în lungime totală de 5,5 km şi având o valoare de 236,6 miliarde lei, precum şi reabilitarea DJ 651 Bălceşti-Goruneşti-Limită judeţ Gorj, cu o lungime de 12,5 km şi o valoare de 203,6 miliarde lei. În faza de depunere a documentaţiilor la Agenţia de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia mai sunt încă 6 proiecte, pe următoarele drumuri: DJ 677 Mădulari-Şuşani-Limită judeţ Olt, DJ 665 Limită judeţ Gorj-Mariţa-Izvorul Rece-Vaideeni-Horezu, DJ 643 Limită judeţ Olt-Laloşu-Făureşti-Găneşti, DJ 648 Ioneşti-Olanu-Limită judeţ Olt, DJ 703 G Jiblea-Sălătrucel-Berislăveşti-Limită judeţ Argeş şi DJ 703 N Berislăveşti-Releu Cozia.

Proiecte pe mediu

Preşedintele CJ, Ion Cîlea s-a arătat preocupat şi de infrastructura de mediu, fiind realizate o serie de investiţii, dintre care amintim: alimentările cu apă în comunele Stăneşti, Nicolae Bălcescu, Budeşti, Titeşti şi Creţeni precum şi canalizări şi staţii de epurare în Orleşti şi Vlădeşti. Pe lângă toate acestea, Vâlcea a fost cuprins în lista judeţelor pentru care Ministerul Mediului a accesat fonduri de la UE în vederea realizării unui masterplan în domeniul apei uzate, pe această bază urmând a se elabora un studiu de fezabilitate care va fi finanţat din fondul de coeziune, în cadrul programului operaţional sectorial-Mediu. În acest sens, au avut loc mai multe întâlniri la care au participat operatorii de apă Apavil şi Acvarim, precum şi reprezentanţii firmei de consultanţă ILF Dahlem din Austria. Cu aceste ocazii s-au definitivat listele cu cele 28 de aglomerări stabilite la nivel de judeţ şi cu investiţiile prioritare în domeniul apei şi apei uzate. Valoarea aprobată pentru judeţul Vâlcea este de 100 milioane euro. Pentru accesarea fondurilor este absolut necesar ca şi municipiul Rm. Vâlcea să adere la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Vâlcea” şi să se realizeze fuziunea Apavil-Acvarim.
O atenţie deosebită a fost acordată şi accesării de fonduri pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – măsura 3.2.2 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”. În acest sens a fost organizată o întâlnire cu toţi primarii din judeţ, la care au participat şi firme de consultanţă. Până la această oră, au fost depuse 35 de proiecte. Un alt program accesat este cel privitor la construirea de baze sportive; până acum au fost depuse 42 de proiecte.
Nu în ultimul rând, Ion Cîlea a intervenit la Ministerul Internelor, reuşind să obţină suma de 100 miliarde lei pentru punerea în aplicare a programului „Termoficare 2006-2015 – căldură şi confort”.

Noul sediu al teatrului – prioritar

Preocupările preşedintelui CJ nu au ocolit nici cultura, prioritară pentru administraţia judeţului fiind continuare lucrărilor la noul sediu al Teatrului „Anton Pann”. Săptămânal, au fost organizate comandamente cu constructorii, beneficiarul, proiectantul şi diriginţii de şantier, astfel încât ritmul de execuţie să fie corespunzător.
În ceea ce priveşte serviciile de transport public judeţean, au fost aprobate traseele principale şi secundare, a autogărilor şi staţiilor publice aferente traseelor incluse în programul de transport judeţean de persoane prin curse regulate, pe perioada 1 iulie 2008-30 iunie 2011 şi a fost modificat regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei paritare pentru atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport public judeţean. De asemenea, au fost organizate trei şedinţe de licitaţie electronică pentru atribuirea traseelor judeţene şi a fost întocmită documentaţia necesară în vederea emiterii licenţelor de traseu.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button