Alte sporturi

Stefan Patru merge la Mondialele de cros din Japonia

 Ştefan Pătru merge la Mondialele de cros din Japonia

   În urma concursului naţional de selecţie, Ştefan Pătru, legitimat la clubul „Şcoala Tudor Vladimirescu” Drăgăşani, atletul care domină de câţiva ani buni atletismul judeţean, a obţinut calificarea la Campionatele Balcanice de Cros ce vor fi găzduite de România, duminică 12.03.2006, la Craiova, şi la Campionatul Mondial de la Fukouka (Japonia), unde împreună cu atletul clujean Pătruş vor reprezenta România în aprilie 2006.
   Prin amabilitatea coordonatorului clubului drăgăşenean, profesor Constantin Teofilescu, am aflat că atletul drăgăşenean pregătit de profesorul  Constantin Orza a început bine anul sportiv obţinând la Campionatele Naţionale de Juniori I ce au avut loc la Bucureşti, medaliile de argint la 1500 şi 3000 metri, deşi nu şi-a propus şi nici nu este pregătit pentru sală.
   Pentru a i se asigura condiţiile optime pentru marea performanţă, Ştefan Pătru se află împreună cu antrenorul său, Cristian Orza, în cantonament la Craiova, iar începând cu data de 13 martie, până-n aprilie, data desfăşurării Campionatului Mondial de Cros, se va afla în cantonament la Snagov. Înţelegând situaţia financiară a Inspectoratului Judeţean de Învăţământ, cel ce alocă bugetul cluburilor şcolare (anul acesta au fost alocate 70 milioane lei), profesorul Constantin Teofilescu a cerut suplimentarea numai pentru participarea celor 4-5 atleţi de vârf la concursurile naţionale şi internaţionale, restul necesarului venind din sponsorizări.
   Pentru că în atletism este permisă dubla legitimare, Ştefan Pătru, în afara legitimării la clubul drăgăşenean, mai este legitimat şi la Suceava, renunţând la legitimarea cu clubul din Sfântu Gheorghe. Sunt strategii benefice atleţilor, strategii dezvoltate de o cnducere cu adevărat profesionistă a clubului drăgăşenean (coordonat de profesorul Constantin Teofilescu şi profesorul Cristian Orza), ai căror atleţi au luat o opţiune serioasă pentru ocuparea primelor locuri în clasamentul sportivilor judeţeni.

Sandu ŞOCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button