Politica

Deputatul Aurel Vlădoiu îşi petrece sărbătorile în mijlocul comunităţilor din zona Horezu

Deputatul PSD de Horezu Aurel Vlădoiu va activa cel mai probabil în comisia de administraţie publică locală sau cea de buget, finanţe, bănci. Din această postură, parlamentarul social-democrat şi-a propus să-i ajute pe primarii din zona de vest să-şi ducă la bun sfârşit cele mai importante proiecte de infrastructură.

În ianuarie, se deschid birourile parlamentare din Horezu şi Băbeni

Deşi au trecut doar două săptămâni de la alegerile parlamentare, deputatul PSD Aurel Vlădoiu continuă dialogul cu cetăţenii şi aleşii din zona Horezu.

El consideră că numai din mijlocul comunităţilor locale poate afla care sunt problemele de interes public ce necesită rapid rezolvare şi cum trebuie acţionat pe viitor pentru a îmbunătăţi traiul vâlcenilor. Aurel Vlădoiu a vizitat în ultimele zile mai multe comune din colegiul Horezu. La Slătioara, Măldăreşti, Buneşti, Bărbăteşti, dar şi în alte localităţi, a purtat discuţii pe marginea proiectelor de infrastructură pregătite de primari pentru perioada imediat următoare. „Le-am promis primarului Sorin Romcescu, de la Slătioara, primarului de la Măldăreşti, Ionel Dragu, primarului din Bărbăteşti, Constantin Banacu, celor de la Costeşti, Tomşani şi Buneşti, de asemenea, că le stau la dispoziţie oricând pentru a-i sprijini cu tot ceea ce pot pentru a duce la îndeplinire proiectele iniţiate de ei şi pe care şi eu mi le-am asumat prin oferta electorală. Mulţi dintre ei m-au rugat să intervin pentru aprobarea în timp util a finanţării pentru terenurile de sport, prin Ordonanţa 7 şi deja Slătioara, Costeşti şi Bărbăteşti sunt rezolvate din acest punct de vedere. Joi, am fost şi la Horezu pentru a căuta un spaţiu pe care să-l transform în birou parlamentar. Din ianuarie, acesta trebuie să devină funcţional, voi ţine şi audienţe, iar pe parcurs doresc să mai înfiinţez unul şi la Băbeni. Oamenii au tot felul de probleme şi mă sună să-i ajut. În felul acesta îi scap de drumurile pe care le-ar face până la Râmnicu Vâlcea pentru a apela la mine. În pragul sărbătorilor, voi da curs invitaţiilor primite din partea primarilor din câteva localităţi, care au ţinut să particip la sărbătoarea pomului de iarnă. De exemplu, vineri, pe 19 decembrie, primarul Mihai Ionescu m-a invitat la Cernişoara, dar în toată această perioadă voi încerca să fiu alături de fiecare comunitate. Cu siguranţă că nu voi uita ce le-am promis oamenilor şi îi asigur că permanent voi fi lângă ei”, a anunţat parlamentarul social-democrat.

PSD se pregăteşte încă de acum pentru eurparlamentare şi prezidenţiale

După sărbători, deputatul PSD Aurel Vlădoiu intenţionează să pună în aplicare şi un plan de revigorare a structurilor de partid din localităţi precum Băbeni, unde s-a obţinut un număr destul de mic de voturi. „Noi eram o forţă la Băbeni şi trebuie să aflăm ce s-a întâmplat acolo, de ce ne-au părăsit oamenii. La europarlamentare, acolo ne-am zdrobit adversarii, însă, acum, am fost pe locul doi. Domnul Ion Tudor a avut peste noi circa 800 de voturi la Băbeni, ceea ce ne pus zdravăn pe gânduri. Băbeniul este o localitate de stânga, cu mulţi oameni amărâţi, cu o industrie decimată şi unităţi economice nu foarte dezvoltate, deci trebuie văzut unde e problema, la organizaţia PSD sau motivele sunt altele. Ne aşteaptă alte două bătălii importante. De astăzi, suntem din nou în campanie. În mai-iunie, vom avea alegeri pentru Parlamentul European, iar apoi, în noiembrie, pentru preşedinţia României. Vom analiza cu mare atenţie şi situaţia de la Păuşeşti Otăsău şi Oteşani, unde, la fel, am fost învinşi. La Oteşani, într-un sat, au fost foarte mulţi asistaţi sociali care ştiu că au votat cu PD-L presaţi de primar. Este o chestiune gravă, pe care vrem să o clarificăm, mai ales că PSD a dat această lege cu caracter social şi nu ni se pare normal ca cineva, dacă noi n-o facem, să se folosească de ea în scop electoral”, a mai adăugat Aurel Vlădoiu.

Prefectul de Vâlcea trebuie să fie social-democrat

În ceea ce priveşte tema numirii noului prefect de Vâlcea, parlamentarul PSD a explicat: „Am discutat şi eu zilele acestea cu lideri marcanţi ai partidului, care au spus că se va ţine cont de propunerea noastră ca, la Vâlcea, să avem prefect PSD. În această chestiune, zic eu, lucrurile sunt clare şi este normal ca, în cele 16 judeţe în care alegerile au fost câştigate de PSD, să ne punem prefect, urmând ca în cele 15 unde PD-L a obţinut un scor mai mare democrat-liberalii să primească dreptul de a-şi nominaliza un reprezentant pentru acest post. În acest fel, uşile dintre consiliile judeţene şi prefecturi nu vor mai fi închise, cum poate s-a mai întâmplat în trecut, când conducătorii acestor instituţii provedeau de la partide rivale. Interesele judeţului sunt mult mai bine apărate dacă există conlucrare între prefect şi preşedintele CJ”.
Eduard DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button