Politica

Primarul Ciucă a explicat de ce PNL a pierdut alegerile în Olăneşti

Primarul oraşului Băile Olăneşti, liberalul Gheorghe Ciucă, cooptat duminică în Biroul Politic Teritorial al PNL Vâlcea, a anunţat că nu va părăsi organizaţia condusă de Emilian Frâncu indiferent ce presiuni se vor face asupra sa în viitor. El a încercat să dea şi o explicaţie pentru faptul că PNL a obţinut un scor slab în localitatea sa. În acest sens, Ciucă a făcut referire la datoriile moştenite de la vechea administraţie, cărora abia le ţine piept. „Multă lume este tentată să spună că de la alegerile locale până în prezent n-am făcut nimic în Olăneşti, iar de manipularea oamenilor sunt destui care au grijă. Cetăţenii nu ştiu însă de miliardele împrumutate de fosta conducere a primăriei, pe care noi trebuie să le plătim acum.

Pentru că nu s-au cunoscut aceste lucruri, alegătorii au crezut probabil că dacă Ciucă aparent nu face nimic, nici PNL nu face, iar pe 30 noiembrie au votat în mare parte alte formaţiuni. Din păcate, la Olăneşti, nu a contat activitatea mea în calitate de inspector şef al Inspectoratului Şcolar, unde am demonstrat că sunt un bun manager. Consider că am făcut atât de multe pentru Inspectoratul Şcolar încât voi rămâne un reper pentru mult timp. Sunt convins, însă, că şi la Olăneşti, în scurt timp, voi avea şansa să arăt ceea ce pot, atât în calitate de primar, cât şi de liberal, chiar dacă am un viceprimar care permanent spune că toţi banii veniţi sunt aduşi de Ion Cîlea, iar primarul nu face nimic”, a declarat Gheorghe Ciucă.     E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button