Diverse

Jandarm suspendat de Comisia de Disciplină

Meciul din şaisprezecimile Cupei României – faza judeţeană, dintre AS Şirineasa şi Luncavăţul Popeşti nu va fi uitat cu siguranţă de jucătorii de care se ocupă Cătălin Sima. Pe lângă faptul că au suferit cea mai drastică înfrângere din istoria confruntărilor cu AS Şirineasa, primid 11 goluri fără a marca vreunul, transformând astfel gruparea lui Dan Săraru în performera rundei disuptate la sfârşitul săptămânii trecute, trei dintre popeşteni s-au ales şi cu suspendări. Doi dintre aceştia au fost sancţionaţi pentru comportările violente avute pe parcursul primei reprize, în urma unui gol marcat din off-side de echipa antrenată de Costel Gaiţă, după cum ei au susţinut. Au protestat mai întâi la arbitrul asistent, iar apoi la centralul Ionuţ Rădulescu.

Răzvan Pestrea a fost eliminat pentru injuriile pe care i le-a adus cetralul, aceeaşi soartă având-o şi jandarmul Constantin Iacob. Deşi nemulţumit de decizia „omului în negru”, Pestrea s-a limitat doar la proteste şi injurii repetate la adresa lui Rădulescu. În schimb, colegul său, Iacob, a ţinut cu tot dinadinsul să-i arate arbitrului că nu acesta deţine puterea pe teren. I-a dat o palmă peste faţă lui Rădulescu, continuând să ţină meciul întrerupt câteva minute. Până la urmă a înţeles că nimic nu se mai putea face în cazul său şi a mers la vestiare, de unde, însă, a continuat să-l ocărască pe „cavalerul fluierului”. Astfel a ajuns la Comisia de Disciplină care, totuşi, a dovedit indulgenţă, sancţionându-l pe Iacob cu 9 etape de suspendare şi penalitate sportivă. Spunem indulgenţă pentru că, din câte am aflat, Iacob e recidivist. Nu se află la prima abatere de acest gen, având „antecedente” încă de pe vremea lui Costel Şerban. Are, totuşi, suficient timp să-şi analizeze comportamentul, asta pentru că el va sta în tribună mai mult de jumătate din returul actualului campionat. Pentru trei runde va întregi rândul specatorilor şi Răzvan Pestrea care, pentru injurii, a fost suspendat pentru trei etape.  Cel de-al treilea jucător al Luncavăţului, eliminat în meciul de la Şirineasa este Nicolae Crăciun. El a deschis seria eliminărilor de sâmbătă, după ce şi-a oprit un adversar din acţiune, care avea o situaţie clară de a înscrie, abatere pe care a comis-o aflându-se în postură de ultim apărător. Crăciun va lipsi, însă, de la Luncavăţul, doar în prima etapă a returului de campionat, urmând a reveni pe teren după ce-şi va achita şi amenda primită.

Meci de Cupă cu urmări pentru Olteţul Alunu

Cu gândul la o promovare în eşalonul de elită judeţean, Olteţul Alunu a dat un examen de verificare săptămâna trecută când a întâlnit în Cupa României o echipă din prima jumătate a Ligii a IV-a. Ba mai mult decât atât, o grupare care deţine trofeul pus în joc şi în ediţia trecută a Cupei. Date fiind acestea, era greu de crezut că Olteul va putea ajunge în optimi. S-a descurcat, totuşi, bine în faţa Minerului Berbeşti, chiar dacă la final nu s-a putut bucura de calificare. „Ortacii” lui Ilinca s-au impus cu scorul de 2-0, astfel că aventura Olteţului în Cupă s-a încheiat. Pe lângă faptul că a fost exclusă din competiţie, echipa din Alunu s-a ales şi cu un jucător suspendat. Cosmin Văduva a avut un aport important la insuccesul echipei sale, lăsând-o în inferioritate pe Olteţul. Prima greşeală care a contribuit la eliminare a fost că a lovit mingea după fluierul arbitrului. Pentru acest lucru centralul Alin Iagăr i-a acordat cartonaşul galben. Jucătorul s-a arătat nemulţumit de decizie şi a continuat să protesteze, înjurându-l pe arbitru. Astfel s-a ales cu o eliminare. Exclus de pe teren, Văduva a încercat să-i aplice o corecţie lui Iagăr, însă coechipierii l-au calmat. Toate cele petrecute la Alunu s-au reflectat şi în raportul de arbitraj, astfel că AJF, în speţă Comisia de Disciplină, a fost nevoită să ia măsuri. Pentru faptele sale Cosmin Văduva s-a ales cu 6 etape de suspendare şi penalitate sportivă.

Excluşi din Cupă, suspendaţi în campionat
• antrenorul şi un jucător al Olteţului Zătreni au fost sancţionaţi după meciul de la Laloşu

Aflată într-o perioadă de incertitudine legată de participarea sa în campionatul Ligii a IV-a, Olteţul Zătreni n-a reuşit să convingă nici în Cupa României că nu-şi merită soarta. A fost eliminată de echipa din comuna vecină, Ştiinţa Laloşu, care-a reuşit să înscrie o dată în poarta zătrenarilor, iar apoi a fost ocrotită de soartă, scăpând fără gol dintr-un penalti acordat Olteţului pe final de meci. Şi pentru ca meniul să fie complet şi gruparea din Zătreni să încheie anul cum nu se putea mai prost, Ion Bujor a primit cartonaşul roşu după fluierul final al partidei, când încă se mai afla pe terenul de joc. A aruncat cu mingea după arbitru, astfel că acum este nevoit să suporte consecinţele. Dacă Olteţul va mai continua şi în retur, Bujor nu o va mai putea ajuta pentru un timp. A primit şase etape de suspendare şi penalitatea sportivă în urma gestului nesportiv de la finalul partidei cu Ştiinţa Laloşu, astfel că va putea asista la meciurile din debutul returului numai ca spectator. Într-o situaţie similară este şi antrenorul Cristian Pîrîianu, pedepsit şi el de Comisia de Disciplină, însă nu atât de drastic. A primit pe jumătate cât jucătorul său, adică trei etape de suspendare şi penalitate sportivă. (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button