Politica

Ion Crăciunescu a cerut excluderea lui Bogdan Almaşi din Consiliul Judeţean

• FACERE DE BINE. După ce a fost ajutat în campania electorală de şeful TD-L Vâlcea

Aseară, democrat-liberalii vâlceni s-au întâlnit într-o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean, pentru a lua în discuţie o serie de cazuri de neimplicare a unor membri de partid în campania electorală din noiembrie, pentru alegerile parlamentare. Şedinţa de BPJ s-a dorit a fi una de analiză a campaniei dar şi a rezultatelor alegerilor, fiind luate şi o serie de măsuri cu privire la cei consideraţi vinovaţi pentru scorurile slabe obţinute în anumite colegii din judeţ.

Şi certat, şi cu banii luaţi

Printre cazurile de „neimplicare” luate în discuţie s-a numărat şi cel al preşedintelui Tineretului Democrat-Liberal Vâlcea, consilierul judeţean Bogdan Almaşi. Acesta s-a ocupat de campania electorală a candidatului pentru un mandat de senator în colegiul Nord-Horezu, fostul arbitru internaţional de fotbal, Ion Crăciunescu. După cum se ştie, acesta a obţinut doar 25% din voturi, pierzând şansa de a intra în Parlament în faţa liberalului Emilian Frâncu. Imediat după aflarea rezultatelor, Crăciunescu i-a reproşat lui Almaşi că nu s-a implicat suficient în calitatea sa de director de campanie, nereuşind să-i capaciteze pe tineri să-l susţină pe parcursul lunii noiembrie. Reproşurile au continuat şi în sânul partidului, fostul arbitru plângându-se că nu a fost ajutat deloc de organizaţie. Mai mult decât atât, Crăciunescu a ieşit pe un post local de televiziune, unde a continuat să-l discrediteze pe tânărul Bogdan Almaşi. Mai mult decât atât, Crăciunescu a cerut public retragerea sprijinului politic pentru acesta vizavi de calitatea sa de consilier judeţean.
Pe surse, am aflat că lucrurile nu stau chiar aşa cum le-a prezentat Ion Crăciunescu. Încă de la nominalizarea sa drept candidat, fostul arbitru a refuzat să participe financiar la bunul mers al campaniei electorale, respingând chiar orice colaborare contractuală cu presa locală. Aşa cum am mai spus, Crăciunescu a considerat probabil că numele său este suficient pentru ca electoratul să-i acorde votul. Toate bannerele şi afişele au fost plătite de organizaţia judeţeană a PD-L, de acest lucru ocupându-se senatorul Dorel Jurcan, preşedinte al filialei. Nici Bogdan Almaşi nu a stat cu mâinile în sân. Se pare că acesta a finanţat o bună parte din campanie din propriul buzunar, cele circa 250 milioane lei date de tânărul democrat-liberal nefiind menţionate de Crăciunescu. În aceste condiţii, Almaşi a făcut tot ce era omeneşte posibil pentru ca lucrurile să meargă bine: s-a ocupat de întâlnirile cu cetăţenii, a parcurs sute de kilometri prin localităţile colegiului şi chiar a avut grijă ca presa să nu-l lovească pe Crăciunescu.
Scandalul făcut de Crăciunescu a avut însă, în bună măsură, efectul scontat. O parte din liderii PD-L Vâlcea s-au situat de partea acestuia, luând în calcul sancţionarea lui Almaşi. Printre variantele „coercitive” luate în calcul se numără mustrarea, retragerea sprijinului politic în Consiliul Judeţean şi a funcţiei de preşedinte al TD-L. Până la ora închiderii ediţiei, şedinţa BPJ nu se terminase. Cel mai probabil, aseară s-a luat măsura mustrării, considerându-se că celelalte două variante erau prea dure, având în vedere condiţiile în care Almaşi a fost nevoit să coordoneze campania electorală.
O poziţie echilibrată a avut-o directorul de campanie la nivel judeţean, Romulus Bulacu. Acesta ne-a declarat că nu este adeptul unor măsuri dure, ci mai degrabă a unora care să ducă la îmbunătăţirea situaţiei.

Vieru nu s-a implicat suficient

Au mai fost luate în discuţie şi alte cazuri de neimplicare, din partea avocatului Petre Grigore – căruia i s-a retras sprijinul politic pentru CJ, fiind înlocuit cu un alt coleg, a viceprimarilor de la Voiceşti şi Lădeşti precum şi a unor consilieri locali. De asemenea, s-a discutat şi pe margine a implicării preşedintelui organizaţiei municipale Drăgăşani, Gheorghe Vieru precum şi a consilierilor locali din acest oraş. „Am spus-o foarte clar încă de la început: aleşii locali care nu se implică în campanie electorală îşi vor pierde sprijinul politic. Avem nemulţumirile noastre iar acestea trebuie analizate atent”, ne-a mai spus Romulus Bulacu.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button