Liga IV

Lovituri de la 11 metri ratate cât într-un campionat întreg!

Flacăra Horezu – Cozia Călimăneşti 4-3 (1-0; 1-1; 1-1; 2-2)

 

Lovituri de la 11 metri ratate cât într-un campionat întreg!

 

* trupa lui Chelcea a devenit favorită la câştigarea trofeului

 

  Duminică, 5 martie, începând cu ora 11.00 a fost programată a se disputa faza sferturilor de finală a Cupei României la nivel de judeţ. Dintre cele patru meciuri ce s-au jucat, capul de afiş l-a reprezentat partida disputată la Horezu între Flacăra din localitate şi Cozia Călimăneşti. Deşi, cum am mai amintit, nu s-a mai jucat fotbal oficial de trei luni de zile, ambele echipe au practicat un joc de calitate, plăcut vederii şi sportiv, în ciuda luptei verbale date în afara terenului. Nu s-a mai văzut aceeaşi încrâncenare din timpul campionatului, poate şi pentru că acest trofeu, „Cupa României” la nivel de judeţ nu a interesat nici una dintre echipe în mod special. Ba chiar, după cum spunea preşedintele Coziei, Lari Mihăilă, pentru echipa sa partida de duminică a reprezentat primul „amical” din acest an. La fel şi pentru Flacăra, a fost un prim test de foc înaintea startului Diviziei D.

   Chiar dacă se aştepta un meci echilibrat ca dovadă a diferenţei infime din campionat, nu am crezut că va fi o atât de clară egalitate între cele două grupări. Gazdele au încercat încă din debutul meciului să pună presiune şi să se aşeze în jumătatea adversă de teren. După doar 9 minute de joc, la prima fază mai importantă a căzut şi golul: din apropierea cercului de la linia mediană Relu Nica a trimis o centrare perfectă pentru Buga care s-a înălţat şi a trimis balonul cu capul în plasă pentru scorul de 1-0. Oaspeţii, pentru a reveni pe tabelă, au încercat să găsească punctul sensibil al adversarilor şi după câteva minute de la deschiderea scorului păreau că l-au şi găsit: partea dreaptă a apărării horezene. Văduva a avut mai multe incursiuni pe partea stângă de importanţă pentru formaţia sa, însă nefinalizate decisiv. Dina şi Preda au stat şi ei la baza câtorva acţiuni importante. Doar neatenţia a făcut ca scorul să rămână acelaşi până la pauză pentru că ocazii clare de gol s-au consemnat de ambele părţi.

   Similar a fost dusă disputa şi în actul secund. Acelaşi joc frumos, în ciuda terenului greu. Primele minute ale reprizei au găsit trupa lui Savu în atac, în încercarea de a relansa meciul. Gheorghe, de la limita careului de 16 metri, a şutat sub transversală, însă portarul Chiriţoiu s-a făcut remarcat. Câteva secunde mai târziu tot el a intervenit decisiv la un balon expediat puternic, de la 25 de metri, de Perţa. N-a mai putut însă să-şi salveze echipa în minutul 65 al meciului când pe flancul drept M. Popescu luftează, Preda recuperează şi trimite în centru. Mingea ajunge în cele din urmă la Dina, lăsat singur undeva lateral stânga, care înscrie pentru 1-1. Gazdele au reclamat un off-said la decarul Coziei, însă fără să insiste prea mult. Şi-au dat seama că greşeala s-a produs în tabăra lor. Astfel, meciul curgea spre prelungiri. Însă jocul s-a mutat la poarta cealaltă. S-ar fi putut încheia socotelile în minutul 84, dar, lipsit de şansă, Buga a şutat în bară. În ultimul minut de joc, o nouă mare ocazie, de „unu la unu” cu portarul, este ratată de Ciontea. Astfel a trebuit acordat un timp suplimentar, de încă 30 de minute. Prima dintre reprize a aparţinut gazdelor. Nicorici, din centrarea lui Nistor (unul dintre cei mai buni jucători ai gazdelor), a reluat slab spre poarta goală şi scorul a rămas neschimbat. Alte două ocazii clare ale elevilor lui Chelcea şi câteva încercări eşuate ale oaspeţilor. Aşa a fost până la sfârşit.

  Au urmat loviturile de departajare, dar după prima serie, nu s-a putut face departajarea. A marcat pentru gazde Nistor şi Holtei, şutul lui Buga a fost apărat, iar Nica şi Chiriţoiu au ratat. Pentru oaspeţi, au marcat Văduva şi Toma Popescu, cei care au ratat fiind Preda, Pătularu şi Gheorghe, seria de 5 lovituri încheindu-se cu scorul de 2-2, la general 3-3. Câştigătoarea a trebuit decisă la sfârşitul… sfârşiturilor, atunci când ratările sunt decisive. Chiriţoiu a apărat şutul lui Dina, iar Nicorici a marcat şi a încheiat tabela la 4-3 pentru gazde aducând calificarea horezenilor.

Au arbitrat: Dan Berbecaru – la centru, ajutat la cele două linii de asistenţii Daniel Demetrescu şi Nicolae Dobrică. Observator AJF: Gheorghe Mosor.

Pentru Flacăra Horezu au evoluat: Chiriţoiu – Geiculescu, I. Grigore, Popescu, Cârstoiu, Ciontea, Porumbescu, Nistor, Nica Milosteanu, Buga. Au mai jucat: Nicorici, Holtei, Cozia Călimăneşti i-a avut în teren pe: Cruceru, Mocioacă, Harapu, Perţa, Toma Popescu, Gheorghe, Ilie, Pătularu, Preda, Dina şi Văduva. A mai jucat Voinea.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button