Fie ploaie, fie vânt, Flacăra nu se stinge
• echipa lui Vicenţiu Marinescu a mai bifat o victorie
Jucătorii de la Flacăra 2005 Horezu şi-au asigurat victoria împotriva celor de la Viitorul Foleşti încă din prima repriză, prin golurile marcate de către Ţărdei şi Lupulescu. Astfel, noul scor de 2-0 a fost menţinut până la pauză. Faptului că în cea de-a doua repriză nici una din acţiunile celor două formaţii nu s-a mai concretizat a făcut ca gruparea gazdelor să câştige cu 2-0. „Principala problemă pe care am avut-o pe întreg parcursul partidei o reprezintă condiţiile meteo care nu au fost deloc de partea noastră. Am avut parte de un vânt foarte puternic, ba chiar şi puţină ninsoare. Chiar şi în aceste condiţii nefavorabile consider că am jucat bine şi pot spune că sunt mulţumit de rezultatul final al meciului”, a declarat Vicenţiu Marinescu, antrenorul grupării din Horezu. (O.D.)