Liga a IV-a e tot mai departe de FC Budeşti
Doar un miracol ar mai putea face ca echipa antrenată de Marian Sucea să promoveze în Liga a IV-a la finele acestui campionat. Acest obiectiv este aproape imposibil de atins, pentru că FC Băbeni – echipa de pe primul loc, nu a comis nici un pas greşit până în acest moment şi pare indestructibilă. Mai există totuşi o şansă ca FC Budeşti să obţină vara viitoare un loc în elita judeţeană de fotbal. În cazul în care Marian Sucea consideră că are o echipă destul de puternică pentru a rezista în Liga a IV-a, antrenorul şi autorităţile locale ar putea profita de bunăvoinţa altor grupări, care ar renunţa să mai joace în elită şi, implicit, şi-ar ceda locul. Până atunci mai e de disputat un retur de campionat, iar echipa de pe locul 2 speră să se menţină până la final pe această poziţie.
În această săptămână budeştenii primesc vizita celor de la Lotru Voineasa. Ticuţă Berbecel a anunţat – odată cu victoria surpriză din etapa trecută, în faţa celor de la Unirea Tricolorul Goleşti (2-0), că formaţia pe care o reprezintă a intrat pe făgaşul cel bun. Acum nu se ştie dacă ulciorul va merge de două ori la apă, iar Lotru va putea obţine o nouă victorie la Budeşti. (L.C.)