Liga V

Ultimatum la AS Pietrari

• antrenorul Bogdan Avanu, în pericol de a fi demis

Mai sunt două etape de disputat din acest tur de campionat, iar ultimatumul primit de Bogdan Avanu este pe cale de a lua sfârşit. Antrenorul de la AS Pietrari a fost anunţat de autorităţile locale că, pentru a rămâne în continuare la cârmă, echipa trebuie să cumuleze un număr de 20 de puncte până la sfârşitul acestei prime părţi a campionatului. Astfel, grupării din Pietrari îi mai lipseşte doar un singur punct pentru a-şi atinge acest obiectiv (are 19 în acest moment!). Chiar şi o remiză în următoarele două etape ar încheia definitiv socotelile. Jucătorii îl vor în continuare pe Avanu de partea lor şi, pentru a face posibil acest lucru, trebuie să se impună în partida de pe teren propriu de la finele acestei săptămâni, cu Minerul Costeşti.

„Mai avem un singur punct de obţinut pentru a-l menţine şi din retur pe bancă pe antrenorul nostru. În următoarele două etape trebuie să ne adjudecăm măcar o victorie. Vom da totul de pe teren pentru a-l avea pe Bogdan Avanu în continuare alături de noi” ne-au spus unii jucători de la AS Pietrari. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button