UT Goleşti a pierdut meciul cu Lotru, dar şi doi jucători
Partida de la Malaia, dintre Lotru Voineasa şi Unirea Tricolorul Goleşti s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a gazdelor. Surprinzătoare, asta pentru că goleştenii nu pierduseră decât trei meciuri până la ora acestui joc, opt dintre partide încheindu-le în avantaj. La Malaia, însă, Unirea nu a pierdut doar cele trei puncte puse în joc, ci şi doi dintre jucătorii importanţi. Pe Marian Căruntu, cel care ocupă şi funcţia de antrenor al echipei, dar şi pe atacantul George Banu, ambii eliminaţi pentru abaterile de la regulament comise. Unul dintre aceştia l-a înjurat pe arbitru, celălalt a intrat într-un clinci cu un jucător advers. În urma „duelului” a fost eliminat şi un jucător al gazdelor, Gigi Tertereanu. Pentru a împăca şi „capra şi varza”, Comisia de Disciplină a dictat o suspendare de două etape şi penalitate sportivă pentru fiecare dintre cei trei jucători eliminaţi.
Decizia luată de AJF va cântări, însă, mai greu pentru Unirea Tricolorul Goleşti, care astfel şi-a pierdut pentru ultimele două etape ale turului de campionat şi „stâlpul apărării”, pe Marian Căruntu, însă şi golgheterul echipei, pe George Banu. (L.C.)