Politica

Credite cu dobândă de 1% pentru fermieri

• Candidatul PRM pentru Senat pe colegiul Bălceşti-Drăgăşani, Ion Nuică vine cu o propunere legislativă foarte-foarte tare

Dat dispărut în urmă cu doar câteva luni de pe eşicherul politic vâlcean, PRM a reuşit o revenire spectaculoasă. În mare parte, meritul este al noului preşedinte judeţean, Ion Nuică, acesta reuşind să reorganizeze filialele din teritoriu în vederea abordării alegerilor parlamentare aşa cum se cuvine. Cunoscut pentru calităţile sale manageriale, Nuică i-a făcut pe peremişti să uite de dezastrul orchestrat de Nicolae Pătru: i-a făcut pe membrii de partid să înţeleagă că PRM are încă multe de spus, a închegat o echipă de candidaţi valoroşi pe toate cele 9 colegii uninominale iar acum propune alegătorilor vâlceni un program bine pus la punct, care vizează toate sferele de activitate.

În calitatea sa de candidat pentru Senatul României pe colegiul Bălceşti Drăgăşani, Ion Nuică, împreună cu colegii săi Marius Bătăgan (Camera Deputaţilor – Drăgăşani) şi Constantin Gherghe (Camera Deputaţilor – Bălceşti), vine în faţa alegătorilor cu un set de peste 30 de propuneri legislative înregistrate în mandatul 2004-2008 de parlamentarii PRM şi care vor fi susţinute în mandatul care urmează. „Acest program vizează scoaterea din sărăcie a zonei de sud a judeţului Vâlcea. La tot pasul văd oameni amărâţi, cu pensii mizere, care au nevoie de ajutor. Lor trebuie să le închinăm activitatea de parlamentari şi tot în faţa lor vom da socoteală”, spune Ion Nuică.
Convins că agricultura este prioritatea zonei de sud a judeţului, Ion Nuică se prezintă în faţa cetăţenilor cu una dintre cele mai ambiţioase propuneri legislative: constituirea fondului de dezvoltare şi modernizare a agriculturii – FDMA, care va fi administrat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin CEC Bank. Dobânda acordată de bancă pentru finanţarea proiectelor strategice va fi de 1%. Printre beneficiarii acestor credite se numără societăţile agricole pe acţiuni, fermele familiale, asociaţiile şi grupurile de producători recunoscuţi, alţi agenţi economici cu obiect de activitate similar. Beneficiarii creditelor trebuie să dispună de un plan de dezvoltare economică pe minim 10 ani. Investiţiile realizate se constituie drept ipotecă de gradul I până la rambursarea integrală a creditului. Împrumuturile se acordă pe bază de proiecte eligibile pentru sume de până la 100 mii euro şi peste această sumă. Creditele acordate se vor utiliza exclusiv pentru investiţii, modernizări şi retehnologizări. Banii vor putea fi folosiţi pentru cumpărarea de terenuri în extravilanul localităţilor pentru organizarea de ferme agricole cu o suprafaţă de minim 50 de hectare dar şi pentru amenajarea teritoriului şi infrastructurii în vederea dezvoltării unor activităţi de producţie agricolă la standardele cerute de Uniunea Europeană. De asemenea, vor putea fi cumpărate animale de rasă pentru reproducţie şi producţii performante, dar şi păsări. Posibilităţile utilizării acestor credite sunt dintre cele mai diverse: construcţii noi şi modernizări sub aspect tehnic şi funcţional al fermelor zootehnice şi vegetale; înfiinţarea plantaţiilor de pomi, viţă-de-vie şi arbuşti fructiferi în suprafaţă de minim 5 hectare; dezvoltarea unor reţele de depozitare moderne pentru producţia de legume şi fructe; dezvoltarea de sisteme de irigaţii noi şi reabilitarea celor existente; achiziţia de tehnică agricolă modernă; construcţia de sere şi solarii etc. Creditele se acordă pe o perioadă de maxim 15 ani, în funcţie de tipul şi complexitatea investiţiei, rambursarea acestora putându-se face după o perioadă de graţie de 2-3 ani. Rambursarea anticipată va fi scutită de penalităţi. „În zona de sud a Vâlcii trebuie să se creeze condiţiile realizării unor pieţe de agro. Ţăranul trebuie să beneficieze direct de produsele muncite de mâna şi cu sudoarea sa”, mai spune candidatul PRM pentru un mandat de senator pe colegiul Bălceşti-Drăgăşani, Ion Nuică.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button