Diverse

Tricolorele se reunesc pe 17 noiembrie

Meciul pe care Oltchim îl va disputa sâmbătă, în Croaţia, va fi ultimul din această perioadă a anului. Liga Campionilor va intra în vacanţă până în ianuarie 2009, atunci când vor avea loc ultimele trei etape din cadrul grupelor. Altfel, după etapa desfăşurată săptămâna trecută în Liga Naţională de handbal feminin, se va instaura pauza şi în campionatul intern, pregătirile echipei reprezentative în vederea Campionatului European din Macedonia fiind prioritare. Întrecerea internă se va relua la finele anului, mai precis duminică, 21 decembrie, atunci când sunt programate meciurile etapei a VIII-a. În acea rundă, Oltchim Rm. Vâlcea va întâlni pe teren propriu, în Sala Traian, echipa HCM Hidroconcas Buzău.

Naţionala antrenată de Radu Voina se va reuni pe 17 noiembrie, la Cluj-Napoca, acolo unde va avea loc, în perioada 21-23 noiembrie, tradiţionala competiţie „Trofeul Carpaţi”, la care vor mai fi prezente selecţionatele Croaţiei, Germaniei şi Ucrainei. Ulterior, tricolorele se vor pregăti la Izvorani (25-27 noiembrie) şi vor disputa două meciuri de verificare cu reprezentativa Serbiei (pe 28 şi 29 noiembrie, la Vrnjacka Banja). Aşa cum se cunoaşte, turneul final al Campionatului European se va desfăşura în perioada 1-14 decembrie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button