Electoratul este mituit cu mici, bere şi sejururi în staţiuni
Deşi a început de doar o săptămână, campania electorală pentru alegerile parlamentare nu este lipsită de evenimente. Liderii partidelor au început deja să se acuze că încalcă legea electorală, prin împărţirea de alimente şi bani alegătorilor. Secretarul executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu spune că se aştepta ca mita electorală să fie folosită în această campanie, însă se arată exasperat de proporţiile pe care aceasta le-a luat. „Campania electorală a debutat, aşa cum credeam, nu tocmai fericit. Nerespectând normele legale, oligarhii investesc sume enorme în pomeni electorale, suplinind astfel, cred ei, lipsa unor programe coerente.
Aceşti oligarhi împart mii de lăzi de bere şi de mici, încercând să mituiască electoratul care, din păcate, pe fundul sărăciei lucii în care trăieşte, răspunde acestor practici. Eu sunt însă convins că în cabina de vot oamenii îi vor vota pe cei care merită cu adevărat să fie în Parlament”, ne-a declarat Persu. Liderul social-democrat include în categoria mitei electorale şi campania electorală deşănţată făcută de anumite partide, prin promovarea candidaţilor cu ajutorul a mii de afişe electorale, panouri, banere şi a stâlpilor de energie electrică. „Mita electorală a luat forme dintre cele mai groteşti. Iată, văd că unii se laudă prin biserici cu miliardele de lei pe care, chipurile, le aduc ei pentru sprijinirea lăcaşurilor de cult. Am înţeles că se vor da mari sume de bani cetăţenilor; aceştia vor fi puşi să jure cu mâna pe Biblie că vor vota aşa cum trebuie. Aud că sunt duşi la hoteluri oameni necăjiţi, fără posibilităţi financiare, care sunt puşi să jure. Asta o fac exact oamenii care se bat cu pumnul în piept că sunt credincioşi, car care probabil nu au citit în viaţa lor un rând din Biblie şi care nu ştiu că a pune pe cineva să jure pe această carte sfântă, este un mare păcat”, ne-a mai spus secretarule executiv al PSD Vâlcea. O.H.