Deputatul PSD Vasile Bleotu: „Incompetenţa autorităţilor întârzie plăţile către fermieri”
Deputatul PSD Vasile Bleotu a semnalat zilele trecute că misiunea de audit a Comisiei Europene privind acreditarea agenţiilor de plăţi, încheiată recent, a avut câteva concluzii îngrijorătoare pentru fermieri: „Conform raportului final, APIA nu a depus la APDRP cererile de rambursare pentru plăţile efectuate din bugetul naţional în campania 2007. Din acest motiv, APDRP nu a efectuat, la rândul său, controalele de calitate şi, deoarece acestea nu au fost făcute în termenul prevăzut în raport cu cele efectuate de APIA, condiţiile se pot modifica, rezultatele devenind astfel neconcludente”. Parlamentarul social-democrat mai spune că, în plus, raportul arată că nu există o procedură de compensare între cele două fonduri (FEGA ŞI FEADR), ceea ce necesită o comunicare suplimentară între APIA şi APDRP şi întârzie implicit efectuarea plăţilor.
Un aspect deosebit de grav îl reprezintă nefinalizarea acordului cadru de delegare pentru implementarea tehnică a măsurilor Axei II din PNDR, ceea ce a generat întârzieri majore în implementarea softului, cu alte cuvinte, un nou motiv de întârziere a plăţilor către fermieri. Au fost exprimate şi suspiciuni în legătură cu modul în care au fost efectuate licitaţiile de achiziţii pentru proiectele de investiţii din FEADR depuse în 2008. „PSD a atras atenţia de nenumărate ori asupra managementului defectuos şi a comunicării ineficiente dintre agenţiile şi organismele care gestionează fondurile publice din agricultură. Constatăm însă, cu regret, că situaţia nu s-a îmbunătăţit, problemele persistă, apar în permanenţă noi probleme şi agenţiile nu sunt nici în acest moment pe deplin funcţionale. Aceste concluzii sunt deosebit de îngrijorătoare, deoarece duc automat la îngreunarea şi întârzierea efectuării plăţilor către fermieri, aceştia fiind realii perdanţi în urma situaţiei create. Solicitam din nou Guvernului să ia măsurile necesare pentru ca agenţiile să devină pe deplin operaţionale în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, solicităm autorităţilor competente să îşi îmbunătăţească managementul şi comunicarea, să finalizeze implementarea sistemului informatic în conformitate cu standardele europene de certificare a calităţii, pentru a se putea efectua plăţile către fermieri în condiţii optime şi pentru a se evita pierderea fondurilor europene, ceea ce ar reprezenta un dezastru pentru agricultura românească”, a precizat Vasile Bleotu, candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor în colegiul Drăgăşani.