Inter scârţâie rău de tot
• „Pendy” şi compania, la a zecea înfrângere în campionat
După încheierea a 13 etape din acest campionat, un lucru este cât se poate de cert: echipa sponsorizată de Laurenţiu Cherăscu nu a apelat la diverse strategii de culise pentru a se salva de la retrogradare. Această corectitudine a „interiştilor” rămâne admirabilă, în condiţiile în care tot mai multe grupări încearcă deja să îşi atingă obiectivele prin măsuri total lipsite de spiritul de fair-play ce ar trebuie să fie prezent într-o activitate sportivă. Chiar dacă „Pendy” şi compania nu stau tocmai bine în clasament, au stârnit admiraţie din partea tuturor adversarilor pentru simplul fapt că joacă numai pe teren. Cu siguranţă că, pe parcurs, Inter Rm. Vâlcea îşi va reveni şi va ieşi din zona retrogradării, pentru că este totuşi o echipă valoroasă.
În partida disputată în etapa de sâmbătă, pe terenul din Budeşti, Inter a mai pierdut un duel, în compania Damilei Măciuca şi are doar şapte puncte după încheierea rundei a 13-a, fapt ce o plasează pe penultimul loc. „Mergem înainte, chiar dacă nu reuşim deocamdată să ne revenim. Săptămâna aceasta voi căuta o altă bază sportivă pe care să ne disputăm meciurile de pe teren propriu. Am discutat cu băieţii şi am căzut de acord să găsim un alt stadion, pentru că cel din Budeşti este foarte prost. Sper ca, după ce vom rezolva această problemă, să ne adjudecăm şi câteva victorii care să ne scoată de pe această poziţie. Sunt ferm convins că, într-un final, ne vom mobiliza ceva mai bine”, ne-a declarat Laurenţiu Cherăscu. „În primele 70 de minute am controlat meciul fără probleme, apoi, pe final, cei de la Inter şi-au revenit şi ne-au dominat. Inter nu este o echipă rea şi sunt convins că nu se pune problema retrogradării”, ne-a spus Tibi Harapu, jucător la Damila. (L.C.)