Liga V

Montana a învins la Costeşti şi a rămas în plasa liderului

• „minerul” Toma Peştereanu s-a accidentat şi s-ar putea retrage din fotbal

Minerul Costeşti nu a reuşit să taie din elanul Montanei Izv. Rece din acest campionat, chiar dacă a jucat pe teren propriu. „Ortacii” au pierdut cu 4-2, într-un meci în care Toma Peştereanu, unul din jucătorii de bază ai Minerului, s-a accidentat la unul dintre genunchi în minutul 30 şi s-a văzut nevoit să părăsească terenul. Astfel, după această victorie în faţa „minerilor”, Montana se menţine în continuare pe locul secund, la cinci puncte în spatele liderei Sportul Genuneni. „ Montana nu este o echipă de speriat, care să fie în stare să promoveze la finele acestui campionat. Cred că mai au mult de lucru pentru a emite pretenţii la titlu. Nu se compară cu FC Băbeni, echipa care activa anul trecut în grupa noastră şi care, după cum arată clasamentul, face legea în Seria I.

Consider că, atât echipa fruntaşă, Sportul Genuneni, cât şi Montana, se vor tăia pe parcurs şi vor veni alte echipe din urmă care să le preia locurile. Din păcate, eu am suferit o accidentare la genunchi care cred că mi-a pus capac. De abia mă mai pot mişca. Sunt sigur că acesta a fost ultimul meu meci în calitate de jucător”, ne-a spus Toma Peştereanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button