Flacăra 2005 Horezu continuă „bătălia”
Deşi a făcut câţiva paşi greşiţi în acest campionat, gruparea lui Vicenţiu Marinescu, Flacăra 2005 Horezu, continuă să spere la primul loc. Faptul că este, într-adevăr, una dintre favoritele la promovare o demonstrează şi ultimul rezultat obţinut în campionat. Horezenii au reuşit să se impună cu 2-0 în faţa Unirii Tomşani, o fostă divizionară D care s-a dovedit a fi o „nucă tare” pentru multe echipe din acest eşalon. A pierdut, însă, de patru ori în cele 10 etape disputate, astfel că înaintea acestei runde nu ocupa decât locul 5 în seria a III-a. Acum şi-a mai trecut în cont un eşec, o dată cu disputarea derby-ului cu Flacăra 2005 Horezu. Unirea s-a văzut condusă încă din minutul 15 când Bobi Enea a deschis scorul pentru gazde.
Gruparea din Tomşani a dat o replică slabă, cei care s-au evidenţiat în continuare fiind tot horezenii. În minutul 60 au încheiat partida printr-un şut din aproprierea mijlocului terenului, trimis de juniorul Văduva. Portarul Unirii a fost surprins, astfel că s-a făcut 2-0 pentru gazde. Aşa s-a şi încheiat meciul, spre nemulţumirea lui Vicenţiu Marinescu, ce şi-ar fi dorit o diferenţă şi mai mare de scor, ţinând cont că jucătorii săi au mai avut alte situaţii bune de a marca, ratate, însă, de Dinescu, Lupulescu sau Ţârdei, care-au luat la ţintă bara porţii adverse. Până la urmă a fost bine şi aşa, Flacăra realizându-şi obiectivul, acela de a câştiga cele trei puncte care o menţin în careul de aşi ai seriei a III-a. (Simona SIMA)