Politica

Bârfe (ne)bune de luat în seamă

• Mare greşeală cooptarea lui Aurel Fârtat în Biroul Permanent Teritorial al PNL Vâlcea! Fostul lider al filialei judeţene a Partidului Verde a fost dat afară de ecologişti, după ce a cheltuit în scopuri mai mult sau mai puţin personale banii daţi de centru pentru campania electorală la nivel local. O altă gafă de proporţii a acestuia pe vremea când era în PV, a fost tentativa sa de a-i lua locul liderului naţional, Alexandru Ionicescu, încercând să organizeze un congres nestatutar. La cât îl duce mintea, nu ar fi exclus ca în mai 2008 să emită pretenţii la scaunul lui Emilian Frâncu!

• Apropiaţii lui Cătălin Harnagea, candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor în colegiul Bălceşti, încearcă să-l convingă că nu ar fi rău să cumpere un post de televiziune, înfiinţat recent.

• A trecut ceva vreme de când nu l-am mai băgat în seamă pe Hari Hamburger. O facem acum şi ne informăm cititorii că stimabilul găseşte o mare bucurie în a trage ţepe oricui şi oricând. Nu mai departe de anul trecut, libidinosul s-a bucurat să nu-i plătească unui cioban din Vaideeni brânza pe care o „cumpărase”. La Poliţie se află şi acum o plângere depusă pe numele acestui zgârie-brânză, expert în furtişaguri şi găinării ieftine.

• Cea mai proastă cunoştinţă a noastră, Rovana Mârlana, şi-a însurat fiul cel mare. Ni s-a făcut silă citind o cronică mondenă, în care cea care a ajuns în 2004 deputat pe spinarea vâlcenilor, povestea cum şi-a comandat ea la Paris rochia de soacră mare. Un antivomitiv, vă rugăm!

• Un candidat la Parlament are apucături dintre cele mai dubioase. Omul obişnuieşte de ani de zile să fluiere după fetişcane care i-ar putea fi lejer nepoate. Că le fluieră nu ar fi nimic, dar „catindatului” îi place să le şi prindă în ofsaid… la vestiare.

• Un alt candidat stă aşa prost cu banii, încât a ajuns să se milogească pe la şefii săi politici să-i dea un colţ de pâine. Ştefan Prală, căci despre el este vorba, care vrea să ajungă senator, s-a plâns colegilor din PSD că nu-i mai ajung finanţele de nicio culoare. Mai mult, el i-a rugat să-l includă în ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), unde indemnizaţia este de 400 lei. Miloşi din fire, oamenii au acceptat, nu care cumva Prală să ajungă muritor de foame…

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button