Politica

Doru Ioan Filip, reconfirmat ca preşedinte al PD-L Olăneşti

• Viorel Cioteanu şi fostul lider al filialei au fost scoşi din schemă

În urmă cu câteva zile, la Olăneşti a avut loc o şedinţă de analiză în vederea validării noului Birou Politic Local al PD-L, după ce filiala a suferit mai multe transformări în ultimele luni. Practic, preşedintelui interimar, Doru Ioan Filip, cel care a candidat pentru funcţia de primar la alegerile din iunie, i s-au conferit atribuţii sporite, pentru revitalizarea organizaţiei. Filip a primit de la membrii filialei un vot de încredere, fiind reconfirmat şi de Biroul Permanent Judeţean al PD-L în funcţia de preşedinte interimar. Interesant este faptul că nici fostul primar în mandatul 2000-2004, Viorel Cioteanu şi nici fostul preşedinte al filialei, Mihai Zamfirescu nu au mai fost cooptaţi în noua echipă a PD-L Olăneşti, aceştia fiind acuzaţi că au adus o serie de prejudicii partidului.

Potrivit liderului PD-L Vâlcea, Romulus Bulacu, în această perioadă se lucrează intens la revitalizarea filialelor locale cu probleme, mai exact a celora care nu au reuşit să înregistreze rezultate satisfăcătoare la alegerile locale din luna iunie a acestui an. Preşedinţii de organizaţii care au scos procente jalnice de până la 10% au fost schimbaţi, procedându-se, în unele cazuri, la reorganizarea totală a filialelor „problemă”.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button