Politica

Constantin Mazilu se ţine de cuvânt: Lăpuşata va avea sală de sport

Dan Mazilu, candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor în colegiul Bălceşti, a fost prezent la festivitatea de înfiinţare a Clubului Olimpic „General de brigadă Nicolae Mazilu” din comuna Lăpuşata. Cu această ocazie, el a adus o nouă veste bună cetăţenilor din comuna sa natală. Premiat de Forumul Cultural al Râmnicului pentru activitatea depusă de-a lungul timpului pe linia activităţilor cultural-sportive, Constantin Mazilu a anunţat că „Lăpuşata va avea o sală de sport modernă, unde copiii din zonă vor putea să-şi desfăşoare în condiţii optime activitatea sportivă, dar nu numai”.

Reprezentanţii PSD în lupta pentru Parlament câştigă puncte preţioase

Vestea a fost apreciată de către prezidiul format printre alţii de profesorul-doctor Alexandru Popescu-Mihăeşti, prorectorul Universităţii „Spiru Haret”, prof. drd. Nicolae Dinescu, directorul filialei Vâlcea a Academiei Olimpice Române şi de inginerul Mihai Sporiş, oameni de o aleasă valoare şi distinşi promotori ai activităţilor cultural-sportive din  judeţul nostru. Candidatul PSD la funcţia de deputat pe Colegiul Uninominal Bălceşti a dat asigurări că realizările sale nu se vor opri aici şi are pregătite câteva proiecte viabile, pe diferite domenii, pentru toate cele 23 de localităţi cuprinse în colegiul său. Joi, Constantin Mazilu a continuat să fie în mijlocul cetăţenilor din zona Bălceşti, vizitând târgul săptămânal de la Popeşti, acolo unde candidatul PSD a purtat dialoguri cu oamenii şi şi-a notat toate problemele semnalate. Ziua a continuat cu o deplasare în comuna Fârtăţeşti, unde Constantin Mazilu a supervizat alături de primarul Nicolae Voicescu executarea lucrărilor de asfaltare a unor porţiuni de drum din localitate, costurile acestora fiind suportate integral de candidatul PSD. Seara l-a găsit pe social-democrat în mijlocul comunităţii din Bălceşti.

De la Bălceşti până la Berbeşti, electoratul vede doar roşu în faţa ochilor

În parcul din centrul oraşului, el a stat de vorbă cu peste 300 de oameni, oferindu-le totodată şi un concert ad-hoc de muzică populară susţinut de Floarea Calotă, Georgiana Bârsac şi Ion Ghiţulescu, acompaniaţi de vestitul ansamblu folcloric „Doina Gorjului”. Vineri, Constantin Mazilu a fost în târgul săptămânal de la Gânguleşti, garantându-le agricultorilor că după revenirea PSD la putere vor beneficia atenţia binemeritată din partea guvernului. Totodată, el i-a asigurat pe cei care îşi câştigă traiul din activităţi legate de minerit că se va lupta cu oricine pentru a împiedica restructurările în zona industrială din Bazinul Berbeşti-Alunu. Sâmbătă, Constantin Mazilu a revenit în târgul de la Grădiştea, aici oamenii întâmpinându-l cu căldură şi simpatie. Un împătimit al sportului, social-democratul a ţinut apoi să fie alături de echipa sa, FC Ghecon Lăpuşata, la meciul disputat la Fârtăţeşti în compania celor de la AS Şirineasa. Constantin Mazilu nu a lipsit nici de la confruntarea dintre Olteţul Bălceşti şi Dinamo Şuşani, ocazie cu care echipei gazdă i-a oferit un rând de echipament. Duminică, Mazilu a vizitat din nou oraşul Bălceşti, unde împreună cu primarul Ion Curelaru şi consilierul judeţean Victor Marin, a ascultat doleanţele oamenilor din zonă. Seara, candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor s-a aflat în ipostaza de părinte spiritual al unei perechi de tineri căsătoriţi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button