Tinerii social-democraţi fac lobby în comune pentru candidaţii PSD
Sâmbătă şi duminică, Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, a coordonat toate acţiunile electorale menite să atragă voturi spre Aurel Vlădoiu, candidatul social-democrat pentru funcţia de deputat al colegiului Horezu. Preşedintele Ion Cîlea şi deputatul PSD Aurel Vlădoiu au vizitat aproape toate localităţile cuprinse în colegiul Horezu. Cu acest prilej, ei au avut o nouă serie de dialoguri cu primarii şi cetăţenii din zonă, care şi-au reconfirmat ataşamentul faţă de Partidul Social Democrat şi reprezentanţii săi în competiţia pentru Parlament. La toate întâlnirile, au participat şi echipe de tineri, conduse de Costi Rădulescu, Lucian Rădulescu şi Carmen Predescu.
Vineri seara, Aurel Vlădoiu, parlamentar în funcţie şi candidat PSD pentru Camera Deputaţilor pe colegiul Horezu, a revenit la Costeşti, unde – alături de preşedintele Ion Cîlea, primarul PSD Ion Stoican şi alţi membri importanţi din zonă – a participat la dezbaterea strategiei electorale în localitate. După discuţia pe teme specifice campaniei, deputatul Aurel Vlădoiu şi colegii săi din conducerea organizaţiei s-au aflat în mijlocul a peste 100 de tineri din comună, cu care au ciocnit un pahar cu vin şi au socializat. Mai târziu, în jurul grătarului, ei au împărtăşit câteva gânduri, concluzia fiind aceea că PSD poate conta pe sprijinul tinerilor, nemulţumiţi să constate că Alianţa DA PNL-PDL nu i-a ajutat să trăiască bine, cum le-a promis în 2004, ba din contră, le-a îngreunat şi mai mult viaţa. Ei au mărturisit că activitatea principalei formaţiuni politice din România, chiar dacă s-a aflat timp de patru ani în opoziţie, este de apreciat, ca şi cea a reprezentanţilor PSD Vâlcea în Camera Deputaţilor, şi ei având o contribuţie în adoptarea unor măsuri sociale binevenite, cum ar fi mărirea pensiilor şi a salariilor, amendarea bugetului de stat pentru direcţionarea fondurilor către judeţul nostru şi promovarea unor legi strâns legate de interesele vâlcenilor, ca de exemplu Legea „Oltchim”. Deputatul Aurel Vlădoiu a fost plăcut impresionat că tinerii sunt preocupaţi de viitorul comunităţii lor şi doresc să susţină cei mai capabili candidaţi în perspectiva alegerilor parlamentare. Duminică, echipele TSD şi preşedintele Ion Cîlea au fost din nou alături de Aurel Vlădoiu, în târgul de la Pietrari, hramul bisericilor din Măldăreşti şi Tomşani, dar şi la alte evenimente importante. Aici, din nou, s-a văzut că Aurel Vlădoiu şi Ion Cîlea sunt foarte populari în zonă şi se bucură de încrederea electoratului, căruia nu i-au înşelat niciodată aşteptările. De altfel, după cum se ştie, cei doi demnitari au ajutat foarte mult în ultimii ani atât şcolile din localităţile cuprinse în colegiul Horezu, cât şi spitalele sau bisericile. Mănăstirile Hurezi, Dintr-un Lemn, Govora şi Surupate sunt doar câteva dintre lăcaşurile de cult sprijinite de reprezentanţii PSD. De asemenea, o mare parte din fondurile pentru infrastructură au ajuns în zona Horezu ca urmare a insistenţelor deputatului Vlădoiu şi ale preşedintelui Consiliului Judeţean. Cei doi social-democraţi pregătesc noi surprize plăcute comunităţilor din vestul judeţului, dar toate acestea vor fi dezvăluite probabil pe măsură ce se concretizează. Se pare că una dintre veştile bune pe care urmează să le primim este legată de modernizarea drumului către Mănăstirea Arnota.