Liga IV
Laurenţiu Mustăţea, pentru o etapă, în tribună
Sponsorul echipei ce conduce clasamentul în eşalonul de elită judeţean, Laurenţiu Mustăţea, n-a rezistat presiunii derbiului cu CSM II. La un moment dat, lucrurile nu mergeau tocmai bine pentru formaţia sa în meciul de pe baza Hidroelectricii, astfel că nervii i-au cedat. A protestat la câteva decizii ale experimentatului arbitru Dan Berbecaru, pentru acest lucru fiind trimis în tribună. Până la urmă lucrurile s-au aşezat destul de bine pentru echipa sa, Dinamo păstrându-se pe primul loc şi după această partidă. Mustăţea n-a scăpat, însă, de Comisia de Disciplină a AJF, care, pe lângă amendă, l-a mai sancţionat şi cu o etapă de suspendare. Îşi va ispăşi pedeapsa la meciul cu Minerul Berbeşti, pe care-l va vedea din tribună.