Editorial

„Casa Poporului”, un proiect viabil

„Casa Poporului”, un proiect viabil

 

   Printre ideile expuse de Mihai Persu înaintea alegerilor pentru şefia AJF Vâlcea s-a aflat şi aceea de a construi Casa Fotbalului Vâlcean. Sunt naşul de botez al acestui proiect pentru că la un moment dat am numit această clădire „Casa Poporului”, desigur la o scară redusă. Numele nu face referire atât la celebra Casă a Poporului comunist, realizată de Nicolae Ceauşescu, cât la faptul că o Casă a Fotbalului Vâlcean va fi destinată acelor oameni „din popor”, din mediul rural, care conduc majoritatea echipelor de fotbal afiliate la AJF.

  Contracandidaţii lui Persu şi unii ziarişti au considerat proiectul ca fiind irealizabil, hazardat, şi au căutat să facă băşcălie pe tema asta. Echidistanţi fiind în lupta electorală pentru şefia AJF, le-am publicat toate aceste opinii, sub rezerva de a nu ni le însuşi în totalitate. Acum îmi dau seama că nu am greşit pentru că proiectul „Casa Poporului”, promovat de Mihai Persu, este viabil. Prima demonstraţie în acest sens a făcut-o recent dezvăluind public faptul că a identificat locul de amplasare a clădirii, sursele de finanţare (altele decât cele ale unui AJF sărac) şi faptul că după finalizarea construcţiei această clădire va putea produce bani pentru Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea.

Există şi o imperfecţiune în tot ceea ce a gândit preşedintele Mihai Persu vizavi de acest proiect. El îşi doreşte o „Grădiniţă a fotbalului”, adică o clădire modestă, realizată uşor şi repede. Eu, când am vorbit despre „Casa Poporului”, am punctat şi aspectul unui proiect grandios: o clădire cu sală de conferinţe şi şedinţe (adică vreo 200 de locuri unde să se ţină Adunările Generale, întrunirile arbitrilor etc), o sală pentru conferinţe de presă şi şedinţe ale Comisiilor din cadrul AJF, inclusiv a Biroului Executiv, un secretariat spaţios, o încăpere pentru protocol, spaţii comerciale ce pot fi închiriate unor firme cu tangenţă în lumea sportului (agenţii de pariuri sportive, reprezentanţe ale producătorilor de echipament sportiv, etc) şi birouri ce pot fi închiriate unor structuri sportive. Acestea sunt doar câteva din utilităţile pe care, dacă le va avea la dispoziţie, Asociaţia Judeţeană de Fotbal le poate folosi eficient transformând instituţia într-una profitabilă în primul rând pentru membrii asociaţi, adică pentru echipele de fotbal. Iar dacă echipele de fotbal vor prospera, atunci fotbalul vâlcean va intra pe drumul cel bun. Din acest punct de vedere Mihai Persu a ales bine calea pe care vrea să meargă. Primul pas l-a făcut bine şi e de dorit să o ţină tot aşa.

Florin Mănoiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button