Politica

Zvetlana Preoteasa nu ştie să vorbească, nici să se îmbrace

Duminică, am avut unul dintre momentele de răscruce ale vieţii. Soţia îmi trasase sarcina de a avea grijă, timp de o oră – două, de băieţelul recent intrat în familia noastră. În acelaşi timp, la Sala Sporturilor „Traian”, era programată lansarea candidaţilor PNL pentru Senat şi Camera Deputaţilor din Oltenia. Ambele chestiuni erau importante aşa că trebuia să găsesc o soluţie de compromis. Imediat am sunat şi chemat câteva rude specializate în domeniul scutecelor, biberoanelor şi suzetelor, pentru că eram ferm convins că puteam pierde câteva subiecte arzătoare dacă aş fi lipsit de la principalul eveniment politic al weekendului trecut. Însă, între noi fie vorba, până la urmă, am constatat că m-am agitat cam degeaba şi mult mai interesantă ar fi fost monologul cu un copil de 14 zile. Lansarea de la PNL nu a fost nici pe departe aşa cum mă aşteptam, ba din contră, am simţit o stare generală de dezamăgire şi moleşeală în sală.

A fost precum o nuntă fără lăutari sau, dacă vreţi, ca mâncarea de post în ziua de Crăciun. Fără îndoială că cei care s-au ocupat de texte şi organizarea evenimentului meritau un cap în gură de la Emilian Frâncu… şi vreo două-trei directe la ficaţi. Pentru că, haideţi să fim sinceri, cu mici excepţii, ceea ce s-a pus în scenă a fost destul de şters, sec şi banal. De fapt, lansarea nici nu a părut să aibă un scop precis. A fost făcută ca să fie… şi atât. Chiar şi mesajele transmise de liderii şi candidaţii PNL au fost lipsite de esenţă. Şi cred că cele mai plictisitoare discursuri au fost acelea axate pe idei privind realizările guvernului actual, fondurile alocate până acum în comunele vâlcene datorită PNL, banii care urmează să vină începând de săptămâna aceasta pentru echilibrarea bugetelor locale, cât de roz e viaţa în general şi ce armonie există în tot. Adică, nişte treburi deloc senzaţionale, paralele cu realitatea, care în loc să aducă procente, pot atrage reacţii adverse. Spun asta deoarece nu toţi alegătorii consideră că folosirea visteriei naţionale în scop electoral este o treabă isteaţă şi corectă. Mă mai aşteptam să aud măcar o frază de duh, ceva nou şi interesant în ceea ce s-a spus, dar degeaba. Singura mea mulţumire a fost că m-am distrat teribil văzând-o încă o dată pe Zvetlana „Bacaloreat” Preoteasa cum se face de râs. Înainte de a semna contractul de „fidelitate” cu primarii PNL din colegiul Drăgăşani, în acest fel angajându-se să susţină cele mai importante investiţii din comunităţile acestora, ea a făcut o nouă gafă. Ministresa de la Educaţie a spus la microfon că se simte ca la Cotroceni. Ironic. Pun pariu că ţaţa politicii vâlcene, care are un CV mai jalnic decât 95 la sută din populaţia judeţului, se vedea deja preşedinte al României. Am râs şi am plâns văzând iarăşi unde o duce mintea pe această femeie, promovată în fruntea guvernului pe criterii pe care, repet, nu le voi înţelege niciodată, pentru că nu cred că au vreo legătură cu valoarea, pregătirea profesională, inteligenţa, capacitatea, etc. Nu mă mai distrasem aşa tare de sâmbătă, când tot Zvetlana „Bacaloreat” Preoteasa a reuşit să mă uluiască. Modul în care a venit îmbrăcată la Biroul Electoral Judeţean pentru a-şi depune candidatura m-a făcut să cred că pur şi simplu îi sfidează pe alegătorii din colegiul Drăgăşani. Deşi era un moment extrem de important, ea a apărut încălţată cu nişte pantofi total nepotriviţi, negri şi cu o dungă albă stridentă. Parcă purta nişte şenile din plastic. De fustă şi restul nu mai vorbesc. Apariţia ei la BEJ a fost cel puţin hazlie. Probabil că până la urmă şi ea şi-a dat seama că trebuie să mai lucreze puţin la imagine, aşa că sâmbătă, la Sala Sporturilor „Traian”, a adoptat un stil hi-class. Aici, a venit îmbrăcată mai de bun simţ, iar totul părea cât de cât să fie era asortat, poate mai puţin pantofii lăcuiţi pesemne pe vapoarele venite din China. Am un feeling că a exersat cu o seară înainte şi mersul până la microfon. Pentru că mişcările ei semănau cu cele ale fotomodelului Naomi Campbell, la Fashion TV. Păcat că nu aţi fost acolo, să vă amuzaţi şi voi!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button