Auto-Moto

Skoda Roomster a debutat la Geneva

Skoda Roomster a debutat la Geneva

 

   Skoda Auto a prezentat prima fotografie a conceptului Roomster, care va deveni al patrulea model din gama companiei cehe. Skoda Roomster reprezintă nu numai pasul mărcii spre un nou segment de piaţă, ci şi un pas către o noua etapă în dezvoltare. Roomster a debutat ca „studiu” la Salonul Internaţional de la Frankfurt (IAA) din 2003. Datorită reacţiilor pozitive ale presei de specialitate şi la cererea multor potenţiali clienţi, s-a luat decizia de a transforma conceptul într-un model de serie. După mai puţin de doi ani şi jumătate, Skoda prezintă acum noul Roomster publicului de la Geneva. Conceptul Roomster este unic datorită interiorului versatil şi designului tineresc şi proaspăt. Ca de obicei la modelele Skoda, Roomster impresionează prin excelentul raport calitate-preţ cu care şi-a obişnuit clienţii, un portbagaj imens, foarte multe spaţii de depozitare, precum şi o banchetă-spate flexibilă. Liniile laterale reflectă dinamica maşinii, în timp ce panourile mari din sticlă subliniază ideea de spaţiu interior foarte mare. Clienţii pot opta pentru varianta preferată de motorizare, dintre trei propulsoare pe benzină şi alte trei diesel, care sunt completate cu o cutie de viteze manuală sau cu una automată, în funcţie de preferinţe. Skoda Roomster va fi produs în fabrica de la Kvasiny. Pentru început, modelul va fi comercializat începând cu vara lui 2006 pe cele mai importante pieţe din Europa, inclusiv în Cehia. Data exactă a lansării în ţara noastră va fi anunţată în scurt timp de către importatorul Porsche Romania. Noul Skoda Roomster a apărut pentru prima dată în public la Salonul Internaţional de la Geneva, pe 28 februarie 2006.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button