Diverse

Liceenii joacă fotbal

• echipele instituţiilor de învăţământ din Vâlcea se întrec în cazul fazei judeţene

Pe data de 13 octombrie, a avut loc prima etapă a Campionatului Naţional de fotbal rezervat liceelor şi şcolilor profesionale, din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSŞ). La competiţie au fost prezenţi sportivi legitimaţi şi nelegitimaţi din 14 licee. Grupările participante au fost împărţite în două grupe, în cadrul cărora sistemul de joc a fost însă eliminatoriu. Echipele clasate pe primul loc în cele două serii, vor participa la etapa judeţeană, ce va avea loc pe data de 7 noiembrie, la Horezu. Echipa câştigătoare a etapei pe judeţ, va reprezenta Vâlcea la faza pe zonă a Campionatului Naţional de fotbal rezervat liceelor şi şcolilor profesionale.

 Iată rezultatele complete consemnate în prima etapă a acestei competiţii: Liceul Teologic – CN Alexandru Lahovari (4-5), CN Mircea cel Bătrân – Colegiul Economic (0-7), Gr. Şc. Antim Ivireanu – Colegiul Matei Basarab (1-7) şi Colegiul Tehnic Energetic – Colegiul Tehnic Forestier (1-1).
Vineri, 17 octombrie, în sala Colegiului Economic din Rm. Vâlcea, va avea loc cea de-a doua etapă, după următorul program: Gr. Şc. General Magheru – CN Al. Lahovari, Colegiul Economic – Gr. Şc. Ferdinand I, Gr. Şc. Oltchim – CNI Matei Basarab şi Colegiul Tehnic Energetic – Gr. Şc. Henri Coandă.
Competiţia este coordonată de profesorul Nicolae Bugheanu, de profesoara Mariana Georgescu – inspector de specialitate în cadrul IŞJ Vâlcea, de Mihaela Truşcă – director al Clubului Sportiv Şcolar şi de profesoara Rodica Onogea. „Jocurile s-au desfăşurat în spirit desăvârşit de fair-play şi au fost conduse de arbitrii calificaţi, desemnaţi de Comisia de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea, cărora le mulţumesc pe această cale pentru sprijinul acordat”, a adăugat Nicolae Bugheanu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button