Liga Nationala

Stiri Liga Nationala de handbal feminin

Ştiri Liga Naţională de handbal feminin

 

Ursachi, un inter de viitor

 

Dintre cele trei jucătoare tinere pe care Cornel Bădulescu le-a trimis pe teren în disputa cu CSM Sibiu, tehnicianul Oltchim-ul spune că îi prevede un viitor strălucit interului Florentina Ursachi. „E vânjoasă, are un braţ puternic, poate să se lupte cu adversarele. Am să mai contez pe ea”, apreciază Bădulescu. Pentru celelalte două junioare vâlcene promovate la echipa de senioare, Alexandrina Rouă şi Alexandra Roşu, va trebui să mai aibă însă puţină răbdare.

 

Ghinion pentru Băbeanu

După ce a debutat în Liga Naţională, interul Daniela Băbeanu – selecţionată la lotul naţional de tineret al României – a suferit o accidentare care-o va ţine departe de handbal o bună perioadă de timp. Un ghinion mai mare pentru tânără handbalistă a Oltchim-ului nici că se putea întâmpla.

 

„Bombe” în runda de sâmbătă

Pe lângă înfrângerea Oltchim-ului la Baia Mare, în runda de la finele săptămânii trecute din Liga Naţională, s-au mai consemnat câteva surprize de proporţii. Din fericire pentru noi, dintre echipele care vizează locul 3, poziţie de Cupa EHF, nici una nu a reuşit să-şi treacă în cont victoria în această etapă. Două rezultate atrag în mod special atenţia: HCM Roman n-a mai reuşit isprava de la Vâlcea şi la CSM Cetate Deva, unde a fost înfrântă cu 27-29, iar Astral Poşta Câlnău a pierdut pe teren propriu cu Dunărea Brăila (22-23). De asemenea, „U” Jolidon Cluj-Napoca a mai suferit un alt eşec ruşinos, la Oţelul Galaţi (19-20), şi are acum mari probleme să-şi mai păstreze pentru mult timp poziţia a şasea în clasament, atacată acum de Tomis Constanţa, dar şi de Dunărea Brăila, formaţia nou promovată fiind de departe revelaţia sezonului.

Oltchim le-a „furat” un nou titlu zălăuancelor

Poate că Rulmentul Braşov n-ar fi fost cu totul scăpată de griji în cursa pentru câştigarea titlului naţional în acest an dacă Silcotub Zalău n-ar fi pierdut confruntarea cu Oltchim Rm. Vâlcea de pe teren propriu. Un succes obţinut atunci, ar fi menţinut echipa lui Ghiţă Tadici la trei puncte în spatele liderului Ligii Naţionale, dar în retur, actuala campioană a ţării ar fi avut avantajul considerabil de a primi pe teren propriu replica braşovencelor. În cazul unei victorii în faţa formaţiei de la Poalele Tâmpei, Silcotub-ul ar fi aşteptat deznodământul partidei Oltchim – Rulmentul, de la Vâlcea, când trupa lui Bădulescu le-ar fi putut face cadou campioanelor en-titre un nou titlu naţional. Aşa însă, diferenţa de 5 puncte existentă acum între echipa pregătită de Mariana Târcă şi cea a lui Ghiţă Tadici pare greu de surmontat. Şi totuşi…

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button