Diverse

Centrul Olimpic de Excelenta la handbal feminin de la Vâlcea nu mai e singurul din tara

Centrul Olimpic de Excelenţă la handbal feminin de la Vâlcea nu mai e singurul din ţară

 

* oficialii FRH au anunţat că viitoarele generaţii vor „creşte” şi-n alte trei oraşe

 

  Dacă anul trecut s-a anunţat că Rm. Vâlcea – graţie performanţelor dobândite de HC Oltchim de-a lungul anilor, dar şi condiţiilor foarte bune de pregătire existente aici – va fi oraşul unde se va înfiinţa Centrul Olimpic de Excelenţă la handbal feminin, iată că în 2006, oficialii FRH s-au răzgândit. După ce naţionala României a luat medalia de argint în decembrie 2005 la Mondialele din Rusia, forul condus de Cristian Gaţu a înţeles că talentele trebuie căutate şi formate în cât mai multe zone din ţară. „În loc de un Centru Olimpic, vor fi făcute patru asemenea centre, în diferite oraşe ale ţării, în urma unei hotărâri a guvernului, care va apărea în următoarea perioadă, aşa cum a promis premierul Tăriceanu la întoarcerea fetelor din Rusia”, a declarat preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu. Încă nu au fost precizate şi oraşele celelalte unde vor fi pregătite viitoare generaţii de handbaliste de valoare ale României.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button