Liberalii, alături de enoriaşii din Tetoiu
Cătălin Harnagea se implică activ în viaţa comunităţii din sudul judeţului Vâlcea. Aceasta este şi părerea primarului comunei Tetoiu, liberalul Gheorghe Popa, care duminică, alături de liderul vâlcean al PNL, Emilian Frâncu şi colegul său înscris în competiţia pentru Camera Deputaţilor pe colegiul Bălceşti, a organizat sfinţirea noii biserici din satul Băroiu. Lăcaşul de cult a fost construit pe locaţia unei biserici vechi de peste 300 de ani, cu ajutorul enoriaşilor din comună şi cu spijinul financiar al administraţiei locale.
Alături de Prea Sfinţia Sa Gherasim Cristea, episcopul Râmnicului, şi de enoriaşii din Tetoiu, Cătălin Harnagea a participat la praznic. În urma discuţiilor pe care le-a avut cu preotul paroh Ilina Mihai şi PS Gherasim, liberalul a decis să doneze bisericii nou construite o staţie de amplificare pentru ca toţi enoriaşii să poată asculta slujba de duminică în condiţii cât mai bune. R.D.