Consiliul Judeţean a ajuns la fundul sacului
Ion Curelaru, edilul oraşului Bălceşti, a găzduit, ieri, dezbaterea dintre conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea şi primarii din zonă. Concluzia la care s-a ajuns cu acest prilej i-a pus zdravăn pe gânduri pe aleşii locali. Visteria judeţului este goală şi, deşi mulţi dintre ei se aşteptau că preşedintele Ion Cîlea va face o minune care să le readucă zâmbetul pe buze, în viitorul apropiat, nu prea sunt şanse ca situaţia să se schimbe. Ion Cîlea a lăsat să se înţeleagă că, în condiţiile în care Guvernul României n-ar mai aloca fonduri pe criterii politice, s-ar găsi soluţii pentru toate problemele primarilor, care se plâng că nu au bani nici măcar pentru plata salariilor funcţionarilor.
La şedinţa de la Bălceşti, cei mai nemulţumiţi s-au arătat primarii PSD din Valea Mare şi Fârtăţeşti, Constantin Briceag şi Nicolae Voicescu explicând că, de la alegerile locale până în prezent, CJV nu le-a mai repartizat niciun leu. Ei au afirmat că tot primarii PNL au mai multă trecere la Consiliul Judeţean, deşi aceasta este singura instituţie în care PSD deţine puterea la acest moment. Dacă Ion Cîlea nu va găsi în timp util o rezolvare pentru chestiunile ridicate de primarii social-democraţi, efectele asupra campaniei PSD pentru Parlament ar putea fi catastrofale. Liberalii ar putea profita de nemulţumirea aleşilor PSD, sprijinindu-i în primul rând cu bani de la Guvern, din fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru. În schimb, ei ar putea beneficia de susţinerea candidaţilor lansaţi în colegiile din sudul judeţului. După părerea liderilor PSD, acesta este un scenariu puţin probabil, mai ales că primarii PSD şi-au demonstrat în nenumărate rânduri devotamentul faţă de propriul partid. Dar, fireşte, înainte de 1 iunie, fiecare dintre aceştia a promis ceva şi trebuie, într-un fel sau altul, să se ţină de cuvânt. Avem informaţii potrivit cărora, pentru a evita o astfel de situaţie, Dan Mazilu, candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor pe colegiul Bălceşti, ar fi purtat discuţii cu primarii iritaţi de atitudinea CVJ, dându-le asigurări că, în măsura posibilităţilor, va susţine din resurse financiare proprii câteva dintre investiţiile în infrastructură ce trebuie realizate urgent în comunele lor. E.D.